24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Surprizele contrafirii continuă să ne domine cu aceeași brutalitate a întrebării dacă ”Se mai merită lupta?” – nu ar fi timpul capitulării, fără nici o rezervă, cu mâinile ridicate și cu sufletele îngenunchiate? O nouă lovitură a fost recepționată ieri în plex, astfel încât, limba română, pentru câteva zeci de ani buni (dacă nu pentru totdeauna), rămâne fără aer.
Victoria lui Igor Dodon, în alegerile prezidențiale din Republica Moldova, este de fapt victoria bolșevicilor, a rușilor hulpavi, care încă din 1812 au dat acest teritoriu străin lor, pentru a-și spăla rușinea înfrângerii de către imperiul otoman. De atunci ne-am tot luptat cu rușii și cu sovieticii, pentru ca după 1990 să continuăm să ne luptăm cu aceeași ruși hrăpăreți, cu o ”foame teritorială” ajunsă în gât, similară cu foametea eternă a cuceritorului, cel căruia aceasta îi vine mâncând. Cu cât mănâncă mai mult, cu atât acuză o foame și mai mare.
Igor Dodon a stins o flacără ce se anunța a fi lumina descoperitoare, lumina cu ajutorul căreia poporul acesta român, de dincolo de Prut, ar fi încercat ieșirea din grotă, eliberarea din lanțurile dominației Kremlinului, ar fi ajuns să cunoască adevărata libertate în partea de vest a țării, acolo unde dragostea de mamă se arată din ce în ce mai pregătită să primească acasă fiul rătăcitor, de fapt fiul rătăcit de alții de casa părintească. Acești ”alții” sunt astăzi reprezentați de acest Igor Dodon, cu siguranță o forță malefică, ce nu poate fi străină de lucrările diavolești.
Se pare că, poporul acesta de dincolo de Prut nu și-a plătit toate dările către Dumnezeu, fiindu-i încă rezervate suferințele lui Iov, ceea ce impune și atitudinea acestuia, de a îndura fără să hulească, de a merge pe drumul iubirii dumnezeiești, indiferent de duritatea și nedreptatea caznelor pe care trebuie să le îndure, proslăvind numele Tatălui și a Fiului.
Deșteptarea la români devine o chestiune fundamentală de viață și de moarte. Poate, spun scepticii, este mai bine ca moartea să te prindă în acest somn veșnic și fără de trezire. Durerea să fie a nimănui, iar dimensiunea acestui pas în realitate să fie dimensiunea care lipsește percepției, așa cum nu am fi în stare să privim profunzimea, rămânând pentru totdeauna oamenii lumii în două dimensiuni. O astfel de constatare este pe cât de posibil pe atât de corectă, dacă vorbim astăzi de victoria rusului Igor Dodon la președinția ”României de Est”, partea de dincolo de Prut a României, de la Mihai Viteazu la 1918, citire.
Faptul că cizma sovietică încă mai ține prizonieră aorta poporului român de dincolo de Prut, ne oferă astăzi o inexplicabila voință liber exprimată a moldovenilor de a întoarce spatele Europei și de a merge înspre Kremlin, dovedind valabilitatea hipnoze cu ajutorul căreia Stalin și urmașii acestuia au reușit să o impună celor o sută de popoare alipite ideii de Uniune a Republicilor Socialiste Sovietice.
Astăzi, chiar dacă o parte din ele au reușit să evadeze de sub cizma lui Putin (noul Țar nedeclarat al Rusiei) sunt țări, cum s-a dovedit a fi Republica Moldova, rusificată profund după 1940, la nivel de reflex comportamental, care știu un singur drum în momentul în care ies din casă și acela se oprește sub zidurile Kremlinului.
A avut și țara de dincolo de Prut o șansă la deșteptare, dar ea a fost ratată din prea puțini oameni lucizi, din prea multă lașitate și, mai ales, din prea multă fărâmiţare a celor care au dorit să fie ”salvarea națiunii”, aruncându-se în hăul orgoliilor de nestăpânit.
Igor Dodon a avut o misiune mult prea ușoară pentru a fi și adevărată. A sta la pândă, i-a lăsat pe unioniștii Republicii Moldova să-și rupă gâturile, picioarele și mai ales vorbele, fără ca să adune acea masă critică de moldoveni, cu ajutorul cărora să poată fi un pericol real pentru Moscova. Chiar dacă victoria pro rusului Igor Dodon poate fi considerată la limită, un 52% la 48%, în realitate aceste 2% (plus un amărăștean). cât i-a mai lipsit Maiei Sandu, înseamnă de fapt încă cel puțin 10 de ani de luptă pentru a convinge ”talpa țării” că direcția necesară pentru țară se dă de la Bruxelles și nicidecum de la Kremlin, chiar dacă a vorbi rusește este mai pe înțelesul norodului decât a vorbi franțuzește sau englezește.
De fapt, Igor Dodon, cel care a supt odată cu laptele matern și spiritul politicii rusești, a ținut să precizeze că el va fi președintele tuturor moldovenilor, precizând că, în ciuda votului negativ pe care l-a primit de la diaspora Republicii Moldova, el va avea grijă de ea, chiar dacă o astfel de precizare se încadrează și în zona amenințărilor: ”las că voi avea eu grijă de voi”.
ADI CRISTI
