Adrian Severin, condamnat definitiv la 4 ani închisoare cu executare

Fostul europarlamentar Adrian Severin a fost condamnat definitiv miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție la 4 ani închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență.

Un complet de cinci judecători a admis apelul DNA și a mărit pedeapsa aplicată lui Adrian Severin de la trei ani și trei luni cât primise la instanța de fond în februarie 2016, la patru ani închisoare cu executare.

A existat și o opinie separată a unuia dintre judecători, în sensul achitării lui Adrian Severin pentru luare de mită și menținerii condamnării pentru trafic de influență.

La ultimul termen al procesului desfășurat luni, procurorii DNA ceruseră 6 ani și 6 luni închisoare pentru Adrian Severin, în timp ce avocații solicitaseră achitarea acestuia sau o condamnare cu suspendare.

„Nu pot fi decât exasperat că aud asemenea afirmație fără nicio probă — că aș fi acceptat bani pentru a depune amendamente. Contractul a fost unul de consultanță, pe care l-am onorat. N-am vorbit de depunerea amendamentelor contra cost. Am fost cel mai bun președinte al OSCE. Am fost raportor ONU. Puteam să fac o înțelegere judiciară și probabil aș fi luat o pedeapsă cu suspendare. Eu nu pot să cooperez. Sunt cel mai sărac om politic din România. Mi-am sacrificat familia și prietenii. Nu pot să recunosc că România a trimis în cele mai importante funcții un hoț. În Belarus toată lumea mă știe. Am eliberat deținuți politici cărora le-am apărat drepturile. Este un proces politic ce va produce consecințe”, spunea atunci Adrian Severin, în ultimul cuvânt.

Înainte de începerea procesului, Adrian Severin declara, pe pagina sa de Facebook, că, „în curând, se va consuma farsa judiciară românească declanșată pe baza unei farse jurnalistice străine”, fără a i se fi îngăduit o singură probă în apărare. El a arătat că nu îi este „frică de cruce” și le poate acorda iertare „călăilor în robe”.

Adrian Severin a fost trimis în judecată de DNA sub acuzația că, în perioada decembrie 2010 — martie 2011, a acceptat promisiunea a doi jurnaliști de la publicația britanică „The Sunday Times”, care efectuau o investigație sub acoperire, de a-i plăti 100.000 euro anual în schimbul depunerii de amendamente în comisiile de specialitate ale Parlamentului European, pe de o parte, și votării împotriva altor amendamente ce nu corespundeau intereselor societății comerciale pe care aceștia pretindeau că o susțin, pe de altă parte.

„La suma menționată se adăuga și suma de 4.000 de euro pe zi pentru orice acte efectuate de parlamentar, în legislativul european, în legătură cu depunerea de amendamente. În contextul discuțiilor din perioada ianuarie — martie 2011, Adrian Severin le-a pretins celor două persoane, potrivit înțelegerii, suma de 12.000 euro, lăsându-le să creadă că are influență asupra a doi deputați din Comisia juridică, a raportorului Comisiei pentru afaceri economice și monetare din legislativul european, precum și asupra unui alt membru al Parlamentului European, pentru a-i determina să introducă un amendament la proiectul de Directivă al Comisiei Europene privind garantarea depozitelor bancare, în sensul intereselor clienților companiei pe care cei doi susțineau că o reprezintă”, arată procurorii.

Potrivit DNA, în vederea încasării sumei de 12.000 euro, Adrian Severin a emis o factură pe care a trimis-o pe mail uneia dintre cele două persoane.

Trei europarlamentari — Adrian Severin, slovenul Zoran Thaler și austriacul Ernst Strasser — ar fi acceptat „să-și vândă serviciile” unor jurnaliști ai ziarului „The Sunday Times”, care pretindeau că se ocupă cu acțiuni de lobby. Reporterii au propus mai multor membri ai Parlamentului European să le plătească 100.000 de euro pe an în schimbul „ajutorului” pentru adoptarea unor amendamente.

Conform anchetatorilor, Adrian Severin a depus amendamentul prin intermediul unui coleg, iar, întrebat de unul dintre jurnaliști dacă a fost ușor să-l convingă pe acesta să depună amendamentul, el a răspuns că până la un anumit punct i-a fost greu, dar că în cele din urmă a acceptat ideea, „însă a fost o adevărată muncă”.

Eurodeputatul sloven și cel austriac au demisionat din Parlamentul European, renunțând astfel la imunitatea parlamentară, în schimb Adrian Severin a refuzat, susținând că este vorba de „o înscenare pusă la cale de persoane care au acționat ca agenți provocatori și cu o motivație politică”.