Autorităţile locale au aprobat planul de măsuri care va fi aplicat în cazul căderilor abundente de zăpadă în oraş

Comisia de circulație a municipiului Iași a dispus în cadrul şedinţei desfăşurată în această săptămână  o serie de măsuri privind acțiunile de deszăpezire din acest an. Astfel, după cum se precizează într-un comunbicat al Biroului de presă al Primăriei, cu această ocazie a fost avizat planul de măsuri pentru prevenirea și menținerea viabilității drumurilor, pasajelor, podurilor și podețelor, trotuarelor, piațetelor, grădinilor, parcurilor, liniilor de tramvai, refugiilor și peroanelor pentru mijloacele de transport în comun, aleilor și acceselor la blocuri pentru iarna 2016 – 2017. Totodată, au fost avizate şi traseele principale pentru combaterea înzăpezirii, precum și parcul de utilaje și auto utilizat în programul de deszăpezire. O altă decizie luată a fost ca în zona centrală să se utilizeze clorura de calciu în vederea protejării pavajelor, iar pe străzile modernizate să se acționeze cu clorură de sodiu. Zăpada va fi depozitată în depozitul din bulevardul C. A. Rosetti, urmând a fi identificate și alte amplasamente. În apropierea unor guri de canalizare vor fi utilizate topitoare pentru zăpada fără sare. Pentru deblocarea arterelor unde se va deszăpezi se va utiliza și o mașină de ridicat cu braț macara. Totodată, SC Conest SA a primit avizul în vederea instituirii restricțiilor de circulație în vederea reabilitării străzilor Dealul Bucium, Atelierului și Sf. Petru Movilă. Pentru asigurarea vizibilității și a siguranței în zona accesului de la ieșirea din parcajele subterane și de la parter s-a propus și decalarea în plan a ieșirilor. „În cadrul aceleiași ședințe s-a decis ca angajații municipalității să facă o verificare în zona pasajului Mitocul Maicilor. În acest caz, cetățenii din apropierea străzii Alexandru Lăpușneanu au solicitat montarea de popici în vederea blocării accesului autoturismelor în zona de acces la scările blocurilor din zonă”, se mai spune în informarea dată publicităţii de conducerea municipalităţii. (E.M.)