Băsescu: PSD nu poate fi un partener al nostru

 

Președintele Partidului Mișcarea Populară (PMP), Traian Băsescu, a declarat marți, la Brașov, la lansarea candidaților formațiunii politice pentru Parlament, că „Partidul Social Democrat (PSD) nu poate fi un partener al PMP în vreun Guvern, în vreo Coaliție majoritară”.

„Vreau să vă spun referitor la alianțe că PSD nu poate fi un partener al nostru în vreun Guvern, în vreo Coaliție majoritară. Nu trebuie să vă mai dau explicații de ce, dar PSD, oricât este de mare, este un partid care nu are niciun fel de apetență pentru modernizarea sistemelor. Fie că este sistemul de sănătate, fie că este sistemul de educație, fie că vorbim despre debirocratizare. Nu, ei nu au niciun fel de viziune din acest punct de vedere. Mai este o zonă în care viziunea lor este falimentară și se potrivește cu cea a lui Tăriceanu, și anume utilizarea banului public, atunci când țara este în ciclu de creștere economică. Sigur că trebuie să se îndrepte și spre cetățean, dar a nu repartiza corect plusul de resurse care ți-l dă creșterea economică este o crimă”, a punctat Traian Băsescu.

Președintele PMP consideră că banii trebuie împărțiți între creșterea salariilor, creșterea ajutoarelor sociale și dezvoltare.

„Iar dacă tot ce se câștigă adresăm stomacului, când se mai dezvoltă țara?”, a spus Băsescu.

El a adăugat că, atâta timp cât se va întoarce integral către populație, nu vom avea cu ce reduce decalajul dintre noi și țările dezvoltate.

„Deci nu vom fi un partid de tip populist care va spune că tot ce avem dăm la populație ca să ne voteze, ci trebuie împărțit între populație și dezvoltare. Eu resping din capul locului orice tip de politică populistă care este falimentară pentru țară și nu creează dezvoltare”, a subliniat liderul PMP.

Referitor la unirea cu Republica Moldova, Traian Băsescu a spus că, dacă la alegerile trecute doar 10% dintre moldoveni erau pro Europa și 3% unioniști, la alegerile de duminică s-a văzut că 48% din populația Republicii Moldova este pro Europa, aici intrând și unioniștii.

„Acest proces de unire cu Republica Moldova trebuie continuat și, în evaluarea mea, în cinci-șase ani, în Republica Moldova, se atinge masa critică ce poate duce la un Referendum de unire reușit sau la un vot al Parlamentului în favoarea unirii. Acest obiectiv este tangibil și dacă alte partide nu au sesizat importanța obiectivului, noi ne-am asumat obiectivul de reântregire al țării”, a mai precizat președintele PMP.

La finalul discursului de la lansarea candidaților, Traian Băsescu i-a îndemnat pe cei peste 400 de membri ai PMP prezenți la Centrul Cultural „Reduta”, să facă un efort major în următoarea perioadă pentru ca la alegerile din 11 decembrie formațiunea să obțină un scor format din două cifre.