
Președintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind promulgarea legii care prevede că valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăși suma de 15 lei.
Potrivit Administrației Prezidențiale, șeful statului a promulgat actul normativ pentru modificarea articolului 3 alineatul 1 din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă.
Actul normativ stipulează că „valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăși suma de 15 lei la data aplicării prevederilor prezentei legi”.
Prevederile acestei legi intră în vigoare de la data de 1 a lunii următoare publicării în Monitorul Oficial.
Camera Deputaților a adoptat pe 18 octombrie, în calitate de for decizional, această lege.