Primul ajutor atunci cand nu este nevoie de 112

Stim cu totii – sau asa ar trebui – ca urgentele le solutionam apeland numarul destinat special acestor situatii, 112. Insa cum procedam in cazul micilor accidente care nu necesita manevre de resuscitare, dar pe care nici nu le putem lasa nebagate in seama?

Imaginati-va unul dintre scenariile urmatoare: copilul dumneavoastra s-a lovit cu o minge in nas la fotbal si sangereaza, s-a taiat sau are o aschie in deget. Ati calcat stramb sau v-a intepat o insecta. Nu vi se pare o situatie care necesita interventia specialistilor care raspund la numarul de urgenta, nu? Si totusi, cum procedati in aceste situatii? Iata care sunt variantele de reactie corecta la scenariile de mai sus si nu numai:

1. Sangerare nazala

Daca va curge sange din nas, primul lucru pe care trebuie sa-l faceti este sa va aplecati in fata, pentru a nu inghiti sangele. Apoi, aplicati pentru 5 minute presiune la baza piramidei nazale (prindeti nasul intre degete astfel incat sa simtiti atat osul, cat si partea moale a narilor). Nu verificati inaintea terminarii celor 5 minute. Ajustati presiunea astfel incat in aceasta perioada sa nu se mai scurga niciun firicel de sange. Daca este nevoie, repetati si a doua oara exercitiul, dar de data aceasta pentru 10 minute neintrerupte. Complementar acestei metode puteti aplica gheata in partea superioara a piramidei nazale.

2. O taietura la deget

Puneti degetul sub jet de apa si apoi spalati-va cu sapun. Nu este musai sa fie antibacterian, dar este de preferat sa contina cat mai putini parfumanti, pentru a reduce usturimea. Nici unguentul cu antibiotic nu este obligatoriu, insa, daca urmeaza sa efectuati o activitate ce presupune murdarire, ar fi bine sa-l aplicati dupa ce ati spalat taietura. Tot pentru a feri rana de murdarire este necesara si aplicarea unui plasture.

Ghid de prim ajutor pentru calatorie

3. Eliminarea unei aschii

O aschie lasata prea mult sub piele se poate infecta, caz in care este necesara vizitarea unui medic. Pentru a preintampina acest lucru, primul lucru pe care il aveti de facut este sa incercati, dupa ce v-ati spalat pe maini, sa stoarceti aschia. Daca nu functioneaza, incercati cu un ac si o penseta. Dupa ce ati dezinfectat (preferabil cu betadina) zona si instrumentele, incercati sa taiati pielea de deasupra aschiei cu acul sau forfecuta de unghii si apucati corpul strain cu penseta. Atentie, zona se dezinfecteaza si dupa terminarea operatiunii!

4. Entorsa

Odihna, gheata, compresie si suspendare sunt cei patru pasi de realizat in caz de entorsa. In primul rand, odihniti-va articulatia afectata si puneti gheata. Daca trebuie sa va deplasati, incercati sa nu calcati pe ea. Va puteti ajuta de o carja sau un baston. Imobilizati-o cu un bandaj elastic compresiv. De asemenea, se recomanda ca in primele 48 de ore sa tineti cat mai mult piciorul ridicat deasupra nivelului inimii.

5. Opriti diareea

In anumite cazuri, singurul leac este timpul. Organismul incearca sa scape de o infectie sau de ingestia a ceva rau, astfel debarasandu-se de toxine si bacterii. Totusi, daca diareea dureaza prea mult, cereti ajutor medical. Ce altceva mai puteti face? Aveti grija sa nu va deshidratati, luati probiotice (bacterii „bune”) si urmati o dieta adecvata. Sunt recomandate painea prajita, bananele, orezul si merele.

6. Tratati greata

Sarcina, vertijul, raul de miscare, infectiile digestive, reactia la anumite medicamente sau alcool sunt cele mai frecvente motive ale aparitiei gretei. Cea mai buna metoda de rezolvare este identificarea cauzei. Exercitiile de respiratie pot ajuta la usurarea senzatiei de greata. La fel si vitamina B6 sau ghimbirul. De asemenea, in functie de cauza, se recomanda si medicamente antiemetice sau antihistaminice.

7. Muscaturi de insecte

Pentru a va usura durerea, mancarimea, arsura sau umflatura, aplicati un pachet de gheata pe locul intepaturii. Pentru a preveni deteriorarea tesutului, se recomanda ca aplicarea ghetii sa se faca alternativ. Respectiv 20 de minute, da, 20 − pauza.

8. Arsura

Arsurile minore pot fi tratate acasa. Spalati zona arsa cu apa rece timp de cateva minute. Atentie! Nu folositi gheata pentru a raci o arsura. Gheata poate provoca rapid degeraturi atunci cand este utilizata pe o arsura, pielea fiind deja deteriorata. Dupa aceea, aplicati un unguent de arsura sau spray pentru durere. Daca este necesar, puteti lua ibuprofen sau acetaminofen pentru ameliorarea durerii.

Elena Coroianu

Sursa: verywell.com