Comisia de Etică și Deontologie Profesională din cadrul Universității de Vest din Timișoara a constatat că 564 de rânduri din lucrarea de doctorat a Laurei Codruța Kovesi, din cele 4.705 sesizate, sunt similare cu alte surse, se arată într-un comunicat transmis joi AGERPRES de instituția de învățământ superior.
„În urma comparației au fost excluse situațiile în care s-a preluat identic din texte legislative (conform Legii 8/1996 privind dreptul de autor, art. 9 litera b) textele legale nu se bucură de protecția dreptului de autor) și rândurile identificate ca fiind similare cu lucrări publicate ulterior susținerii tezei de doctorat analizate. În urma acestui demers, Comisia de Etică și Deontologie Profesională din UVT a constatat că 564 de rânduri din cele 4.705 rânduri sesizate sunt similare cu alte surse. Având în vedere că teza de doctorat supusă analizei are 11.512 rânduri, cele 564 de rânduri, găsite ca fiind similare, în raport cu sesizarea înregistrată la UEFISCDI, cu alte surse, reprezintă un grad de similaritate de 4,9%. În absența unui raport a unei comisii de specialitate, Comisia de Etică și Deontologie Profesională din UVT își asumă în acest moment gradul de similaritate verificat de membrii ei în raport cu sesizarea. Comisia de Etică și Deontologie Profesională din UVT concluzionează că sesizarea este nefondată pentru 4.141 de rânduri din cele 4.705 sesizate și parțial fondată pentru restul”, se precizează în comunicat.
Potrivit sursei citate, Comisia de Etică și Deontologie Profesională din UVT a consultat toate documentele puse la dispoziție de autorii sesizării și de persoana vizată și a urmat toate procedurile legale pentru a analiza sesizarea menționată.
„Comisia de Etică și Deontologie Profesională din UVT a făcut toate demersurile legale în vederea constituirii unei comisii de specialiști în Drept penal, conferențiari sau profesori universitari, coordonatori de doctorat, care ar fi putut să analizeze, în raport cu sesizarea, teza de doctorat menționată. În urma acestor demersuri, Comisia de Etică și Deontologie Profesională din UVT a constatat că nu s-au întrunit condițiile de a forma o comisie de specialiști, care ar putea să analizeze, în raport cu sesizarea, teza de doctorat. În aceste condiții, Comisia de Etică și Deontologie Profesională din UVT a analizat modul de redactare a tezei de doctorat în raport cu sesizarea înregistrată la UEFISCDI 2567/13.10.2016, verificând fiecare paragraf din teză ce face obiectul sesizării și comparându-le cu sursele indicate de programul informatic iThenticate”, susține sursa citată.
Totodată, Comisia de Etică și Deontologie Profesională din UVT anunță că va trimite în termenele legale răspunsurile către persoanele implicate.