Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a primit premiul pentru integritate din partea Societății Academice din România. UAIC se află în acest moment între primele cinci universități din România, după criteriile de transparență și corectitudine administrativă, corectitudine academică, calitatea guvernanței, managementul financiar și performanța academică, fiind cotată cu patru stele din patru posibile pentru integritate. Premiul va fi oferit joi, 17 noiembrie, în cadrul unei ceremonii ce va avea loc în Capitală, instituţia de învăţământ superior ieşeană fiind reprezentată prin prof.univ.dr. Mihaela Onofrei, prorector pentru activităţi studenţeşti şi parteneriate cu mediul economic şi sectorul public. Tot joi, 17 noiembrie, a avut loc publicarea clasamentului de integritate al universităților publice din România, document realizat de Societatea Academică din România, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România și Federația Studenților din Elveția. Cu acest prilej au fost prezentate rezultatele evaluării a 48 de universități publice în ceea ce privește transparența și corectitudinea administrativă, corectitudinea academică, calitatea guvernanței, managementul financiar și performanța academică. Doar șase universități din România au obținut patru stele din patru, printre acestea numărându-se şi Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. De asemenea, documentul face publice aspecte precum cazurile de plagiat, nepotismul, concursurile trucate, presiunile asupra studenților, averile rectorilor, politizarea etc. De asemenea, a fost realizată și o evaluare a școlilor doctorale, în baza numărului de citări al coordonatorilor de doctorat din fiecare universitate. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi face eforturi permanente pentru oferirea de informații de interes public, pentru creșterea gradului de transparență și informarea cât mai corectă a studenților, dar și a comunității ieșene. Site-ul universității, unul dintre principalele canale de comunicare cu publicul său, este actualizat zilnic, aici fiind publicate toate anunțurile de angajare, achiziții publice. Recent, a fost lansat și un portal de publicare a susținerilor tezelor de doctorat, ce oferă informații despre conținutul tezei, susținător și coordonatorul lucrării de doctorat. (E.M.)