Adolescenții români consideră priorități educația și protecția împotriva abuzului, violenței

Adolescenții din România consideră ca priorități educația incluzivă și de calitate (76,24%) și protecția împotriva abuzului, neglijării, violenței (61,36%) – potrivit datelor unui studiu prezentat, vineri, la dezbaterea privind Strategia pentru Drepturile Copilului 2016-2021 a Consiliului Europei și a priorităților pentru copii.

Dezbaterea este organizată de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA) împreună cu UNICEF, cu prilejul Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului.

Conform aceluiași studiu, tinerii mai consideră prioritare dezvoltarea unor servicii de sănătate de calitate și prietenoase (59,36%), accesul la programe de voluntariat, consiliere în carieră, ucenicie și activități recreative (57,62%), dar și protecția împotriva discriminării (47,21%).

„Drepturile copilului sunt un domeniu bine legiferat de la aprobarea Convenției privind drepturile copilului la adunarea generală a Națiunilor Unite (…). România a împlinit 25 de ani de când a ratificat această Convenție, punând bazele juridice ale protecției și respectării drepturilor copilului. Astăzi, ne aflăm într-un moment în care de doi ani și jumătate este în vigoare și o strategie națională privind drepturile copilului, care are câteva mari obiective. (…) Simt nevoia îmbunătățirii legislației privind drepturilor copilului, diversificării intervenției în domeniul protecției drepturilor lor. Există o permanentă preocupare în acest sens la nivel național și european. În cursul acestui an, Consiliul Europei a lansat și o strategie privind drepturile copilului pe perioada 2016-2021, la care toate statele și-au adus contribuția, și noi o lansăm astăzi în nevoia de a repune pe tapet drepturile copilului și modalitățile în care ele pot și e necesar să fie protejate”, a declarat Gabriela Coman, președintele ANPDCA.

Coman a precizat cu acest prilej că strategia Consiliului Europei a identificat șapte domenii importante ca provocări pentru drepturilor copilului, precum sărăcia, inegalitatea și excluderea, dar și un sistem juridic adecvat nevoilor copiilor, violența, migrația, rasismul și instigarea la ură.

„Sărăcia infantilă a crescut în 20 de țări și a scăzut în 12 iar copiii reprezintă grupa de vârstă cea mai afectată de sărăcie”, a completat Gabriela Coman.

În cadrul reuniunii, Sandie Blanchet, reprezentanta UNICEF în România, a arătat că opinia copiilor trebuie ascultată și că îmbunătățirea sistemelor și serviciilor este esențială, dar nu și suficientă.

„De ce ar trebui ascultată opinia copiilor? Pentru că ei au drepturi și participarea este unul dintre principiile Convenției cu privire la drepturile copilului și în România ale noii Strategiei naționale de protecție și promovare a drepturilor copilului. (…) Copiii trebuie să aibă acces la educație și să participe la viața socială, la viața din școală, fiind importante opiniile lor. Dacă tu ești aici, ești o voce”, a evidențiat Blanchet.

Cu ocazia dezbaterii dedicate aniversării Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului, a fost semnată și o scrisoare de parteneriat între UNICEF și Consiliul Elevilor.

„Scopul protocolului este de a consulta și a comunica pe cât posibil cu elevii și a le afla nevoile. De asemenea, noi vrem să ascultăm opiniile asociațiilor de tineri și să implementăm împreună cu instituțiile publice și media mecanismele de care ei au nevoie (..)”, a spus șefa UNICEF România.

„Vrem să implementăm ce foarte mult discutăm. Să vedem cum putem ajuta elevii să fie parte a deciziilor, să nu uităm că deciziile luate la nivel național trebuie să aibă o relevanță în teritoriu”, a adăugat Vlad Ștefan, președintele Consiliului Elevilor.