Donald Trump, însoțit de fiica sa Ivanka la întrevederea cu premierul nipon

Fiica președintelui ales american Donald Trump, Ivanka, a asistat joi seara, la New York, la prima întrevedere a tatălui său cu un lider străin, șeful guvernului japonez Shinzo Abe, atestă fotografii transmise de cabinetul acestuia din urmă, informează AFP.

Una dintre imagini o arată pe Ivanka așezată pe un fotoliu în fața lui Trump și Abe, în timp ce aceștia vorbeau. Într-un alt instantaneu, furnizat de asemenea de echipa lui Abe, Ivanka se află în picioare, alături de soțul său, omul de afaceri Jared Kushner, în compania premierului nipon care a discutat timp de peste o oră cu Trump.

Prezența fiicei Ivanka nu a fost justificată în mod oficial. De asemenea, nu se cunoaște dacă ea a asistat la toată discuția sau doar la o parte.

Însă, asemeni fraților săi Eric și Donald jr., ea face parte din echipa de tranziție însărcinată să determine chipul viitoarei administrații Trump. Extrem de exclusivistul clan familial îl mai include și pe Kushner, cu influență crescândă, chiar dacă aceste fuge de camerele de filmat.

‘Este un lucru rar să vezi un membru al familiei asistând la prima întrevedere între doi lideri, chiar dacă aceasta era una informală, însă aceasta nu este neapărat surprinzător, în condițiile în care ea este implicată în politică. În orice caz, acesta este stilul lui Trump’, comentează Yoshinobu Yamamoto, profesor la Universitatea Niigata, specialist în relații internaționale.

Potrivit unor zvonuri difuzate de un tabloid nipon, Ivanka Trump ar putea fi numită ambasador al SUA în Japonia, post ocupat în prezent de Caroline Kennedy, fiica fostului președinte american John F.Kennedy. ‘Posibilitatea ca Ivanka să preia acest post nu este exclusă, însă este prematur să vorbim despre aceasta’, a reacționat Yamamoto.

Donald Trump l-a primit pe premierul nipon chiar în perioada în care poartă consultări intense pentru atribuirea principalelor portofolii ale administrației sale.

Sursa: Agerpres