Grecia pregătește vânzarea unui pachet de 5% din acțiunile OTE

 

Statul grec a transferat către Agenția de privatizare (HRDAF) un pachet de 5% din acțiunile operatorului de telecomunicații OTE, deschizând astfel calea către vânzarea acestor acțiuni, transmite Reuters.

OTE, care are operațiuni și în România, este controlat în proporție de 40% de grupul german Deutsche Telekom, în timp ce statul grec mai deține un pachet de 10%.

Vânzarea a jumătate din acțiunile deținute de statul grec la OTE face parte din programul ambițios de privatizări convenit de autoritățile de la Atena cu creditorii internaționali, program care ar urma să genereze 14 miliarde de euro până în 2022.

Transferul pachetului de 5% din acțiunile OTE către Agenția de privatizare (HRDAF) a fost publicat vineri în Monitorul Oficial. Urmează acum ca Agenția de privatizare (HRDAF) să selecteze un consultant care se va ocupa de vânzare, momentul la care ar urma să aibă loc tranzacția nefiind precizat. Conform termenilor acordului de privatizare a OTE, Deutsche Telekom are drept de preemțiune în cazul în care statul grec își vinde participația.

Cu toate acestea, unii parlamentari din opoziție precum și OME-OTE, cel mai mare sindicat de la OTE, care susține că reprezintă 14.000 de angajați ai companiei, se opun acestei vânzări de acțiuni apreciind că Grecia își va pierde astfel influența asupra unei companii de importanță strategică.

OTE, care pe lângă Grecia operează și în România și Albania, este a doua mare companie listată din Grecia cu o valoare de piață de 4,3 miliarde de dolari. Pe baza prețului de vineri al acțiunilor OTE, vânzarea unui pachet de 5% ar putea permite statului grec să strângă 216 milioane de euro.

Deutsche Telekom controlează 40% din acțiunile Hellenic Telecommunications Organization (OTE), care, la rândul său, deține 54,01% din Telekom România. La jumătatea lunii august 2014, Romtelecom și Cosmote România au anunțat că vor fi reprezentate comercial prin intermediul brandului Telekom România, iar produsele și serviciile vor fi oferite sub brandul ‘T’.