Medicii oncologi au evidențiat marți, la o conferință de specialitate, necesitatea alocării de fonduri pentru aparatură performantă și implementarea unor tratamente inovatoare integrative pentru bolnavii de cancer.
„Ar trebui să se acorde fondurile necesare pentru a ne desfășura activitatea după principiile care sunt acceptate în oncologia americană. Să avem această integrare cu îngrijirile paliative pentru că am fost acceptați de societatea europeană, dar trebuie să și dovedim că facem lucrurile pentru care am fost acreditați, deoarece este în interesul pacienților. Sunt lucruri care nu necesită investiții mari, însă rezultatele sunt bune”, a declarat, pentru AGERPRES, Alexandru Grigorescu, medic primar oncologie la Institutul „Prof. dr. Alexandru Trestioreanu”.
El a pledat și pentru diminuarea procedurilor birocratice în domeniul achizițiilor.
„Trebuie să avem o normare adecvată, nu avem registratori și trebuie să introducem noi foarte multe date în calculator, ne fragmentează lucrul cu bolnavul. După ce discuți cu pacientul, apoi jumătate de oră stai să faci proceduri pe calculator”, a spus Grigorescu.
El a susținut, în cadrul conferinței „Pria Oncology — Accesul la tratament. Reformarea sistemului. Prețul. Educația și prevenția”, că domeniul oncologic din țara noastră continuă să fie mult în urmă comparativ cu alte țări europene.
Medicul Nicolae Verga de la Spitalul Colțea a afirmat că sistemul sanitar românesc alocă milioane de euro pentru chimioterapia clasică, însă supraviețuirea totală este de numai 2-3 luni în plus.
„Avem radioterapie, dar nu avem laboratoare paraclinice prin care să se determine gradul de responsivitate terapeutică reală, laboratoare de determinare a celulelor tumorale circulante, de genetică oncologică. (…) Ne mirăm de ce face omul metastaze, păi nu știam că existe celule tumorale circulante. Testele se fac în Grecia, noi nu știm, nu avem propriile imunoterapii. Au fost atâtea proiecte de cercetare prin planurile naționale, unde e aplicația? Nu mai avem nici măcar Polidin, s-a desființat. Unde să faci imunoterapie, dacă Institutul Cantacuzino există și nu lucrează sau nu știu care e situația”, a susținut Verga.
Medicii participanți la conferință au reclamat și lipsa unor medicamente oncologice de ultimă generație pentru tratarea cancerului, dar și a aparaturii de radioterapie în multe județe.