Suntem pe câmpul de luptă al campaniei electorale. În acest spațiu al dezbaterilor politice apar din ce în ce mai multe personaje care, cu un minim efort, reușesc să se caricaturizeze până la ridicol. Parcă nu avem și așa suficient de mulți faliți de-ai noștri, autohtoni get beget, că ne trezim și cu ”forțe externe”, care scot capul și se recomandă că se trag din aceeași opincă. Un caz emblematic în penibilul situației îl constituie Clotilde Marie Brigitte Armand, născută în Guadelupa și salvată din țara bananelor de către Sergiu Moroianu, care i-a devenit soț cu acte în regulă. Astfel, Clotilde Marie Brigitte Armand a ajuns pe plaiul mioritic, unde a devenit o activistă civică, politician și manager. A fost candidată a Uniunii Salvați Bucureștiul, la primăria Sectorului 1 al Bucureștiului, la alegerile locale din 5 iunie 2016, clasându-se pe locul 2, pentru ca acum să participe la alegerile parlamentare sub umbrela Uniunea Salvați România.
Distinsa doamnă devine în schimb ridicolă în momentul în care încearcă să se impună ca deținătoarea adevărului absolut, umilindu-i, prin debitul verbal greu de egalat, pe toți interlocutorii. Am încercat să-i urmăresc logica unui discurs ”cap-coadă” și am avut neplăcuta surpriză de a-i vizualiza figura contorsionată, blocată într-un zâmbet tâmp, care nu avea cum să susțină facial o bucurie, atâta timp cât, Clotilde Marie Brigitte Armand se certa cu toți interlocutorii (pe care îi călărea cu vorba) și nicidecum nu se bucura. ”Distinsa doamnă” nu vrea sub nici un fel să se recunoască măruntă de tot, până la nivelul particulelor de colb sătesc, încercând să se definească ca fiind reprezentanta societății civile, în primul rând, și mai apoi membra unui partid politic anţi-sistem, care nici nu știe ce vrea, în afara de a încăpea pe micul ecran și de a striga ca din gură de șarpe că ea este viitorul!
Mai domol, duduie Clotilde Marie Brigitte Armand, aici în spațiul mioritic, nu e ca în Guadelupa, unde are dreptate cel care vorbește primul, atâta timp cât bananele și pietrele nu au prins încă glas. Aici, în miezul Europei, există o drăcovenie numită bun simț, ce are o forță mai mare decât mișcările unduitoare ale țipetelor Clotildei, drept pentru care, doamnă Moroianu, nu v-ați adaptat încă elementarelor reguli de dialog, folosite, este drept, la nivel de reflex, în lumea civilizată.
Un alt personaj de campanie electorală, de această dată bădăran autohton, continuă să evolueze sub numele de cod Traian Băsescu, fostul președinte al României, devine din ce în ce mai violent, din ce în ce mai agresiv, așa cum îi stă bine unui marinat prins de furtună doar cu butoiul de rom, în locul colacului de salvare. Virulența cu care acest personaj, din ce în ce mai ridicol, intră în scenă, într-o emisiune TV, devine virală și plină de nervi dezlănțuiți. Limbajul folosit de politician este din ce în ce mai corosiv, mai lipsit de condescendență, golănesc până la limita căderii în penibilul înjurăturilor birjărești, marinărești și de mahala. Astfel, liderul PMP se pare că a ajuns la limita răbdării. Își dă seama de dezastrul ce va urma după alegeri și nu se mai poate abține, nu se mai poate controla, jignind în stânga și în dreapta, pe toți cei care încearcă să amintească românilor cine a fost trădătorul de țară, de fapt, trădătorul poporului român. Această perspectivă îl scoate din minți, arătându-i din nou adevărata față și adevăratele metehne cu care a sacrificat un întreg popor în favoarea unor interese popular europene.
În momentul în care îi aduci aminte că a trădat o țară întreagă, pe timpul mandatelor sale, că a inventat un sistem care a transformat instituțiile statului și puterea judecătorească din România în poliție politică, sistem care astăzi nu mai poate fi oprit, care se apropie vertiginos de sintagma ”Saturn devorându-și copiii”. Mai mult, Traian Băsescu simte că acesta ar putea să-i fie cântecul de lebădă înainte ca sfârșitul pe scena politică a țării să-i transforme cariera într-o mare pedeapsă, amintindu-i că uneori ni se întâmplă ceea ce nu dorim sub nici un fel să ni se întâmple.
Două modele de portrete, adunate în colecția ”Așa nu”, ne pot ajuta în momentul în care vom pune ștampila nu pentru ei, ci pentru viitorul nostru. Pentru acel viitor pe care ni-l dorim, într-adevăr, al nostru și nu al celor care ne promit că vor lucra pentru noi, doar 30 de zile o dată la patru ani!
ADI CRISTI