Dragu: Am adoptat a doua rectificare bugetară din acest an; este o rectificare pozitivă

 

Guvernul a adoptat a doua rectificare bugetară din acest an, a anunțat miercuri ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu, care a precizat că este vorba de o rectificare pozitivă, care reflectă „modul eficient” în care au fost gestionați banii publici, dar și creșterea economică.

„Am adoptat astăzi a doua rectificare bugetară din acest an. Este o rectificare bugetară pozitivă, a doua rectificare pozitivă în acest an, care reprezintă o imagine foarte bună privind modul eficient în care am gestionat banii publici și o foarte bună evoluție a economiei. Am asigurat echilibrele macroeconomice, oferind încredere și predictibilitate investitorilor. Am asigurat limita de deficit bugetar asumat pentru 2016 și anume 2,8% din PIB în termeni de numerar și 2,95% în termeni de metodologie ESA”, a declarat Anca Dragu, într-o conferință de presă la Palatul Victoria.

Potrivit ministrului, în primul semestru al acestui an, PIB-ul s-a majorat cu circa 5,2%, „ca urmare a contribuției pozitive a cererii interne”, iar creșterea investițiilor „a fost mai evidentă în trimestrul al doilea al semestrului” — 10,7%.

„Este de evidențiat creșterea valorii adăugate brute în toate sectoarele economice: agricultură o creștere de peste 10%, servicii — 7%, construcții — 4,9%, industrie — 1,8%”, a explicat Anca Dragu.

Ministrul a mai anunțat că, la nivelul primelor opt luni ale anului, volumul producției industriale s-a situat cu 1,1% peste nivelul realizat în aceiași perioadă din anul precedent, iar volumul lucrărilor de construcții a fost mai mare cu 2%.

De asemenea, ea a spus că exporturile au întregistrat în primele nouă luni ale anului o creștere cu 4,3% iar importurile de bunuri au crescut cu 6,8% față de perioada corespunzătoare a anului trecut.

„Investițiile străine directe au totalizat 2,7 miliarde de euro, fiind o creștere record de 18,6% față de perioada similară a anului precedent”, a completat Anca Dragu.

În primele 10 luni ale anului, prețurile de consum s-au redus în medie cu 1,73% iar inflația anuală a înregistrat în luna octombrie o scădere de 0,43%, potrivit ministrului Finanțelor.

Totodată, s-a înregistrat o reducere a numărului de șomeri în primele nouă luni — de la 450.000 la 429.000 iar câștigul mediu brut este în creștere de la 2.681 de lei la elaborarea bugetului la 2.815 lei cât se estimează pentru sfârșitul anului 2016.