Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu şi Victor Ponta nu au fost invitaţi la ceremoniile de 1 Decembrie

 

Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu şi Victor Ponta nu au fost invitaţi de preşedintele Klaus Iohannis nici la parada militară de 1 Decembrie, nici la recepţia de la Cotroceni, din cauza problemelor penale pe care le au cei trei.„Este vorba despre nişte criterii care au stat la baza întocmirii listei cu invitaţi şi nu pot şi nici nu vreau să vă ascund faptul că în constituirea acestor criterii, care au fost luate în calcul, bineînţeles că în primul rând este vorba despre criteriul ca acea persoană să deţină o funcţie în stat, dar să şi respecte nişte criterii de integritate, iar aici vorbim despre inexistenţa unor probleme penale”, a explicat joi purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Mădălina Dobrovolschi.

Ea a mai anunţat că la recepţia de Ziua Naţională au fost invitate 500 de persoane, fără ca acestea să poată fi însoţite de cineva.

Dobrovolschi a precizat că parada militară de 1 Decembrie este organizată în contextul centenarului intrării României în Primul Război Mondial, motiv pentru care va fi centrată pe prezentarea de tehnică militară esenţială în dotarea sistemului naţional de apărare.

„Parada militară va începe la ora 11,00 la Arcul de Triumf. Vor fi defilări ale detaşamentelor de militari din cadrul MApN, MAI, SRI, cât şi militari din ţări partenere”, a subliniat purtătorul de cuvânt al preşedintelui.