În 14 județe din țară nu există servicii de suport, în special centre de cazare, unde femeile – victime ale violenței domestice să poată apela, susțin reprezentanții unor ONG-uri prezenți joi la o dezbatere organizată de Crucea Roșie.

„În momentul de față, în 14 județe, femeile nu au la dispoziție servicii de suport, în special partea de cazare. Nu mai vorbim despre ce se întâmplă în sate și comune, în comunitățile mici, pentru că serviciile sunt concentrate în marile orașe. Practic, acolo femeia ar trebui să meargă și să ceară ajutor. Dacă este să ne uităm la comunitatea în care trăiește ea, distanțele între localitățile mici și marile centre și faptul că este posibil ca locuri să nu existe în centrele respective — asta face ca femeia dintr-o comunitate mică să rămână practic fără protecție”, a declarat reprezentantul Fundației Sensiblu, Cristina Horia, în cadrul unei dezbateri privind violența domestică.

Potrivit acesteia, mai ales în comunitățile mici, femeile nu știu ce au de făcut în cazul în care sunt agresate.

„Discutăm și despre probleme de natură legislativă, pentru că unei femei, în special dacă este dintr-o comunitate mică, îi este greu să știe ce are de făcut, nu își cunoaște drepturile, nu știe care sunt măsurile la care ar putea să recurgă. Nu știe efectiv unde să se ducă. Ea este neprotejată, ordinul de protecție pe care îl poate solicita s-ar putea să fie un instrument total necunoscut pentru ea. În plus, pentru obținerea unui ordin de protecție, are nevoie de timp, de dovezi, de cineva care să o îndrume”, a spus Cristina Horia.

În opinia sa, o altă problemă ar fi legată de ceea ce se întâmplă după plecarea femeilor din adăposturi.

„Cu cât crește perioada de ședere în adăpost, cu atât recuperarea lor este mai bună. Statistic vorbind, 85% dintre femeile care au stat minim șase luni au fost independente la plecarea din adăpost. 15% din cele care au stat undeva la șase săptămâni s-au întors la agresor. Nu avem servicii pe termen lung și foarte lung. 90% dintre femeile care vin la adăpost au loc de muncă”, a arătat Horia.

Ea a susținut necesitatea înăspririi pedepselor pentru agresor și monitorizarea mai bună a ordinelor de protecție, pentru că sunt situații în care acestea sunt încălcate.

„2% dintre plângerile penale ajung la nivelul instanțelor, prin urmare agresorii nu sunt sancționați”, a mai spus ea.

Prezent la dezbatere, Aurelian Bocan, reprezentant al Poliției Capitalei, a precizat că în București sunt depuse anual aproximativ 1.000 de plângeri penale în ceea ce privește violența domestică.

„Conform unor statistici, la nivelul organizațiilor internaționale, cel puțin în România se vehiculează o cifră mult mai mare — una din trei femei este victima violenței în familie într-un anume fel, de la agresivitate verbală până la cea fizică. Peste 60% dintre agresori sunt consumatori de alcool”, a explicat Bocan.