Breaking News

Dorneanu: Modificările Constituției trebuie să răspundă unor nevoi socio-istorice de esență și nu unor simple considerente de oportunitate

Președintele Curții Constituționale, Valer Dorneanu, consideră că modificările legii fundamentale trebuie să fie temeinic fundamentate, să răspundă unor nevoi socio-istorice de esență și nu unor simple considerente de oportunitate.

„La împlinirea a 25 de ani de la adoptarea Constituției din 1991, nu putem decât să constatăm că avem o Constituție stabilă, consolidată, inclusiv prin intermediul controlului de constituționalitate. Cât privește modificările inerente, acestea trebuie să fie temeinic fundamentate, să răspundă unor nevoi socio-istorice de esență, iar nu unor simple considerente de oportunitate. Această aniversare nu trebuie să fie privită doar ca simplă evocare istorică. Ea trebuie să aibă o semnificație mult mai substanțială și să sădească în sufletul și conștiința tuturor celor cărora li se adresează datoria sfântă de a respecta și de a apăra Constituția, ca o condiție esențială pentru existența, dezvoltarea și perenitatea României”, a afirmat Dorneanu, la ședința festivă a CCR prilejuită de împlinirea a 150 de ani de la adoptarea Constituției din 1866 și a 25 de ani de la adoptarea celei din 1991.

El a subliniat că nu este admis ca într-un stat de drept Constituția să fie „pusă la îndoială” chiar de către înalți demnitari publici.

„Referindu-ne la rolul și importanța legii fundamentale, considerăm că nu este admis ca într-un stat de drept, într-o democrație, Constituția să fie mereu contestată, pusă la îndoială, pusă sub semnul precarității, adesea chiar de către înalți demnitari publici. În acest sens, deciziile instanței constituționale pronunțate de-a lungul timpului asupra inițiativelor de revizuire au jalonat expres limitele revizuirii Constituției. (…) Să ne amintim mereu că jurământul de credință al celor care slujesc în funcții publice preia din cuprinsul articolului 1 alineatul 1 din Constituție principalele valori ale statului român — apărarea suveranității, a independenței, precum și a caracterului unitar și indivizibil al României”, a punctat Dorneanu.