Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a refuzat, sâmbătă, să comenteze decizia preşedintelui Klaus Iohannis, de a nu invita la parada de 1 decembrie persoane cu probleme penale afirmând că a învăţat să nu cadă în capcanele presei.”Să nu mă întrebaţi depre 1 decembrie şi de Iohannis că nu vă răspund nimic, pe cuvânt de onoare. Nu vă răspund nimic, nimicuţa”, a declarat copreşedintele ALDE, solicitat să comenteze în calitate de al doilea om în stat decizia preşedintelui Iohannis.
Călin Popescu Tăriceanu a mai spus că a învăţat să nu cadă în capcanele presei.
”Am fost recent la un curs de media traning şi ne-au învăţat cum trebuie să ne comportăm la capcanele pe care ni le întindeţi. Astăzi suntem prea proaspeţi cu toate cunoştinţele bine aşezate, încercaţi peste o săptămână că s-ar putea să mai uităm din ce ne-au predat instructorii”, a spus el.
Liderul ALDE a susţinut, în schimb, că a comis o ”lezmajestate” încerând să dezvolte învăţământul dual fără să îl întrebe pe Iohannis.
”Învăţământul profesional a fost neglijat şi în momentul de faţă, în sectorul economic există criză clară de forţă de muncă calificată pe care trebuie să o rezolvăm şi cred că această soluţie (învăţământul dual-n.r.) şi de aceea noi am hotărâ să o implementăm şi în România şi am reuşit acest lucru, cu toate că nu i-am cerut voie preşedintelui Iohannis. Vă daţi seama ce lezmajestate am comis?”, a conchis Călin Popescu Tăriceanu.
Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu şi Victor Ponta nu au fost invitaţi de preşedintele Klaus Iohannis nici la parada militară de 1 Decembrie, nici la recepţia de la Cotroceni, din cauza problemelor penale pe care le au cei trei. „Este vorba despre nişte criterii care au stat la baza întocmirii listei cu invitaţi şi nu pot şi nici nu vreau să vă ascund faptul că în constituirea acestor criterii, care au fost luate în calcul, bineînţeles că în primul rând este vorba despre criteriul ca acea persoană să deţină o funcţie în stat, dar să şi respecte nişte criterii de integritate, iar aici vorbim despre inexistenţa unor probleme penale”, a explicat joi purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Mădălina Dobrovolschi.