Iohannis: Aniversările marilor evenimente istorice ne îndeamnă să reflectăm asupra contribuției fiecărei generații la dezvoltarea societății

Aniversările marilor evenimente și realizări istorice ne îndeamnă să reflectăm asupra contribuției fiecărei generații la dezvoltarea societății, afirmă președintele Klaus Iohannis în mesajul transmis în cadrul sesiunii solemne a Academiei Române – „Marea Unire din 1918. Începutul Primului Război Mondial”.

„Aniversările marilor evenimente și realizări istorice ne îndeamnă să reflectăm asupra contribuției fiecărei generații la dezvoltarea societății. Lecțiile trecutului, fie ele tragice ori eroice, trebuie înțelese și asumate, regăsite în viziunea și în valorile pentru care ne creștem și educăm copiii. Pentru că așa cum lesne putem observa, valorile europene la care am aderat și noi ca țară trebuie reasumate și apărate de fiecare generație. Ele pot fi puse în pericol de ură și intoleranță și este datoria elitelor politice și culturale să ofere fiecărei generații punți de cunoaștere, dialog și solidaritate, peste tranșeele ignoranței, demagogiei și populismului”, se arată în șefului statului, prezentat de către Sergiu Nistor, consilier prezidențial, Departamentul Cultură, Culte și Centenar.

Destinul unei națiuni întregite nu se împlinește decât dacă se fundamentează pe viziunea și responsabilitatea clasei politice, precum și pe dăruirea, uneori până la sacrificiu, a unor întregi generații, mai afirmă Klaus Iohannis, evidențiind că „De 1 Decembrie, cinstim eroii Primului Război Mondial și pe toți cei care au realizat Marea Unire, care au pus bazele României moderne, țară construită de și pentru cetățeni egali, indiferent de originea etnică, de limba pe care o vorbesc sau cultul religios căruia îi aparțin”.

Președintele consideră că „pentru România, participarea alături de Antantă în Marele Război a însemnat nu doar o șansă a împlinirii naționale, ci și un pas hotărât spre asumarea unor valori politice și a unui destin occidental”.

„Cu toate vicisitudinile, pe întreg parcursul unei jumătăți de secol de totalitarisme, semnificația momentului 1918 nu s-a pierdut. În pofida eforturilor de marginalizare ori de deturnare ideologică, memoria Marii Uniri ne-a hrănit speranțele într-un destin democratic și european, regăsit în construcția unei democrații pluraliste după Revoluția din 1989. Marea Unire a dovedit nu doar că reprezintă împlinirea vocației istorice a tuturor provinciilor românești, ci și că este reperul nostru identitar fundamental. Ea a fost, este și va fi inspirație pentru toți cei care înțeleg că niciun efort nu este prea mare atunci când facem politici adresate binelui public”, subliniază președintele Iohannis.

Vorbind despre „contribuția noastră la arhitectura de securitate internațională”, care „creionează profilul României europene”, șeful statului subliniază că, la un secol distanță, trebuie să dăm națiunii noastre proiectele pe care România merită să le primească.

„Așa cum astăzi punem dezvoltarea socio-economică și culturală interbelică pe seama energiilor descătușate sau potențate de evenimentele anului 1918, este cred potrivit să ne propunem ca, la un secol distanță, să dăm națiunii noastre, prin angajamentul unei clase politice responsabile, proiectele pe care România, opera de viziune și jertfă a generației Marii Uniri, merită să le primească”, se mai arată în mesajul președintelui României, transmis în cadrul sesiunii solemne a Academiei Române.