Academia Română a fost, atât prin componență, cât și prin obiectivele sale, depozitarul cultural al nestinsului dor secular de unire a tuturor românilor, a afirmat luni președintele acestui for, Ionel-Valentin Vlad, în cadrul sesiunii solemne omagiale dedicate sărbătoririi zilei Marii Uniri de la 1918 și evocării participării țării noastre la Primul Război Mondial.
„Atât prin componență, cât și prin activitatea desfășurată de-a lungul anilor față de marile momente ale luptei românilor pentru unitate națională, Academia Română a demonstrat că personifică cultura și idealul întregului neam românesc dincoace și dincolo de hotare”, a spus Ionel-Valentin Vlad.
Vorbind despre împlinirea a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial, el a punctat că acest eveniment a găsit „un profund ecou” în rândurile membrilor Academiei Române, o serie dintre aceștia donând pentru soldații Armatei române ori mergând până la sacrificiul suprem pe câmpul de luptă.
Ionel-Valentin Vlad a vorbit despre personalitățile care s-au aflat „pe frontul reîntregirii naționale” — Regele Ferdinand și Regina Maria, generalii Alexandru Averescu, Grigore Crăiniceanu și Constantin Prezan, oamenii politici Ion I. C. Brătianu și Vintilă Brătianu, profesori ori cercetători mobilizați ca ofițeri ori înrolați ca voluntari care au luptat în campaniile din 1916 și 1917 pe fronturile din Transilvania și Dobrogea.
El i-a menționat totodată pe unii dintre membrii Academiei Române care și-au adus contribuția la realizarea marelui ideal al Unirii Onisifor Ghibu, Pantelimon Halipa, Ion Minculeț, Nicodim Munteanu, Axente Banciu, Ștefan Ciobanu, Paul Gore, Ion Nistor, Iuliu Maniu, Vasile Goldiș, Iuliu Hossu, Miron Cristea, Valeriu Braniște, Silviu Dragomir, Alexandru Borza, Lucian Blaga.
„Primul Război Mondial a fost un moment fundamental pentru România modernă și contemporană. Fidelitatea cu care românii s-au adunat în jurul Coroanei a fost temelia luptei politice și diplomatice a oamenilor de stat pentru recunoașterea Unirii și consolidarea țării noastre în Europa”, a spus Principesa Margareta, custodele Coroanei.
Ea a adăugat că trebuie adus la lumină adevărul despre rolul Armatei Regale, al societății civile, al oamenilor de stat și al Coroanei în realizarea Marii Uniri.
„La un secol de la Primul Război Mondial, Familia Regală se alătură instituțiilor statului care doresc să redea României respectul și încrederea de sine. Să ne ridicăm la înălțimea morală a strămoșilor noștri! Așa să ne ajute Dumnezeu”, a afirmat Principesa.
În cuvântul său, transmis de consilierul prezidențial Sergiu Nistor, președintele Klaus Iohannis a afirmat că „aniversările marilor evenimente și realizări istorice ne îndeamnă să reflectăm asupra contribuției fiecărei generații la dezvoltarea societății”, subliniind că „destinul unei națiuni întregite nu se împlinește decât dacă se fundamentează pe viziunea și responsabilitatea clasei politice, precum și pe dăruirea, uneori până la sacrificiu, a unor întregi generații”.
Evidențiind importanța aniversării și contribuția slujitorilor Bisericii Ortodoxe Române la victoria în Primul Război Mondial și la realizarea idealului Marii Uniri de la 1918, Patriarhul Daniel a făcut un apel la unire pentru a birui dificultățile.
„Așadar în unire se află puterea și demnitatea, binecuvântarea și bucuria unui popor. Dezbinarea este însă ucigătoare și umilitoare pentru un popor, deoarece ea slăbește și degradează viața acestuia. Uniți în cuget și simțiri putem birui dificultățile și încercările vieții. Unirea întărește și înalță un popor”, a spus Întâistătătorul BOR.
Înaltul ierarh a îndemnat la urmarea exemplului corifeilor Marii Uniri, „pe care-i admirăm întotdeauna pentru unitatea lor de acțiune și pentru realizările care au urmat după 1 Decembrie 1918”.
„Biserica, prin cuvânt și faptă, cultivă darul sfânt al unității și demnității naționale, deoarece adevărata libertate nu se află nici în dezbinare, nici în indiferență egoistă, ci ea se află în starea de comuniune și cooperare pentru săvârșirea binelui comun. (…) Astăzi, toți cetățenii României, toate instituțiile statului și toate cultele religioase avem datoria să păstrăm și să cultivăm darul unității naționale ca fiind un simbol al demnității poporului român, obținut cu multe jertfe de vieți omenești și multe eforturi spirituale și materiale spre binele României și bucuria românilor de pretutindeni”, a completat Patriarhul Daniel.
Despre momentul intrării României în Primul Război Mondial și rolul pe care conflagrația l-a jucat în istoria unirii tuturor principatelor române au mai vorbit Dan Berindei, președintele Secției de științe istorice și arheologie, col. Petre Otu — Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară, Daniel Breaz — rectorul Universității „1 Decembrie 1918”, Alba Iulia, Dumitru Acu — președintele Asociațiunii ASTRA, Sibiu, Ioan Lăcătușu — Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita.
La eveniment au luat parte membrii ai Academiei Române, fostul președinte al României Emil Constantinescu, vicepremierul Vasile Dîncu, ministrul Educației Naționale, Mircea Dumitru, senatorul Ecaterina Andronescu, președintele Curții de Conturi, Nicolae Văcăroiu, Principele Radu, diplomați, oameni de cultură, ziariști.