LISTA LUI IOHANNIS

Suntem din ce în ce mai penibili. Proști, găunoși și penibili. Nu mai contează situația politică pe care o slujim. Nu mai contează care sunt aspirațiile noastre declarate sau ascunse.  Ajungem să fim nu numai intolerabili, nu numai ”răi de gură”, cât mai ales greu de înțeles. Imposibil de citit și de acceptat. Nu mai avem nici un Dumnezeu, nu ne mai este frică de nimic, nu ne mai străduim să trăim ”cu frica de Dumnezeu” în inimă. Avem nevoie de această împăcare, ce nu ar trebui să fie considerată magică, cât mai ales normală, firească, de bun simț și de bună credință. Acea împăcare care să ne adune, să ne țină uniți, să ne facă să ne simțim aproapele în imediata noastră întindere de mână.

De când Klaus Iohannis a venit lângă noi, de fapt, a fost îmbrâncit în noi, mult prea asupriți de  amprenta lui Traian Băsescu (acel președinte jucător, care a înțeles dragostea față de popor poate fi arătată prin bătaia de joc pe trupul poporului său, cum veneticii mai jucau pe mormintele răpușilor lor), de atunci am început să nu ne mai atingem, să nu ne mai ascultăm unul pe celălalt, să fim din ce în ce mai îndepărtați, mai înstrăinați.

Am uitat că facem parte din același popor, că cel de lângă noi este de fapt apropiatul nostru, aliatul nostru, cel pentru care putem, fără nici o grijă, să ne folosim îmbrățișarea și încrederea, așa cum am folosi îndemnul ”Hai să dăm mână cu mână / Cei cu inima română”. Nu cu numele, nu cu limba, ci pur și simplu cu inima. Am ajuns astăzi atât de divizați, atât de împărțiți încât ne-ar veni foarte greu să compunem o pereche ideală, simplă prin gestul de a se ține de mână, fără a avea acel germen de suspiciune că de la acest gest poate să înceapă distrugerea sa.

Ziua noastră Națională a fost pângărită de cel care prin lege ar fi trebuit să fie garantul Constituției. Un gest impardonabil, o încălcare flagrantă a bunului simț îl plasează pe Klaus Iohannis dincolo de linia roșie, în partea exilului pe care cineva îl poate trăi în dezacord cu poporul său. Este imposibilă trierea pe care Președintele României o face, tăind în carne vie în trupul poporului său. Dacă Traian Băsescu, pe când era el Președintele României, a îndrăznit să taie în carnea vie a dreptului poporului său de a  rezista în sărăcie, astăzi Klaus Iohannis taie în dreptul fundamental al poporului ca de 1 Decembrie, de Ziua Națională a României, toți românii să simtă că sunt iubiți, sunt chemați, sunt felicitați pentru ca, la rândul lor, să fie în stare să transmită aceste urări de bine și de sărbătoare tuturor celor care le ies în cale.

Această inabilitate în comunicare a lui Klaus Iohannis nu are nici o justificare. Ideea de clemență, ideea de mediator nu i se potrivește, dovedindu-se a fi mai mult un instrument folosit de alții, chiar dacă acesta se situează la nivelul sinelui său, a orgoliilor rănite, a răzbunărilor ”de neam prost”, fără ca altruismul, de care ar trebui să dea seama un președinte de țară, să reușească să facă bine poporului său, chiar dacă el, ca persoană fizică, ar avea de suferit.

În timp ce legea oferă o masă festivă tuturor celor închiși în pușcăriile patriei, în numele Zilei Naționale a României, Klaus Iohannis a reușit să dividă poporul, să-l fractureze, să-l înstrăineze de tot ceea ce înseamnă simbol național. Astfel, pentru a-și ține departe adversarii politici, actualul chiriaș de la Cotroceni a inventat o categorie de proscrişi, penalii, pe care a promis că-i va ține la porțile Palatului Prezidențial, chiar dacă vor îndrăzni să vină neinvitați la cupa de șampanie, oferită în numele României. Mai mult, aceștia au și acces interzis la Arcul de Triumf, la parada militară. Evident că, aceste gesturi au o importanță simbolică. Au valoare de principiu și nicidecum de ostoirea setei de șampanie.  Nu mai poate Călin Popescu Tăriceanu, Liviu Dragnea, Victor Ponta sau Gabriela Firea că nu va ciocni cu Klaus Iohannis în numele României (sic!) Cred că ar fi fost de preferat ca acești români să refuze invitația la Cotroceni a lui Klaus Werner Iohannis. Oricum ar fi nedemn să stai în preajma acestui Președinte care a demonstrat că știe să-și batjocorească concetățenii, că nu e poate conecta la stările de dor și de jale, de care suferă toți românii autentici. Nu face parte din acest film numit adevărata Românie. Este un exilat în propria-i țară, chiar dacă ne povestește Werner, neamul său s-a fixat de patru secole în săsimea Ardealului.

Ei bine, am mai ratat un președinte de țară, care s-a dovedit a fi cel mai rău, chiar și numai pentru că el nu aparține acestui popor, nu după nume, nu după port, cât mai ales după atitudinea sa de a-l împărți în cei are au dreptul de a se bucura de Ziua Națională a României și de cei care nu mai au acest drept, pentru că sunt pe Lista lui Iohannis, o  replică la Lista lui Schindler. Vai de mama noastră și mai ales vai de mama lui Klaus Iohannis că ne-a dat nouă o așa de mare pacoste, să sape mai adânc în sufletul românului de cât reușise să sape Traian Băsescu.

ADI CRISTI