Copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a anunțat că va contesta, marți, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) de începere a judecării pe fond în dosarul întocmit de DNA Brașov.
Potrivit unui comunicat ALDE transmis, marți, AGERPRES, Tăriceanu amintește atribuțiile Camerei preliminare: verifică competența și legalitatea rechizitoriului, a legalității administrării probelor și a legalității efectuării actelor de urmărire penală.
„În urma verificărilor și deliberării, Camera preliminară de la ÎCCJ, căreia i-a fost repartizat rechizitoriul nr. 90/P/2016, din 6 iulie 2016, întocmit de DNA-Brașov, a decis azi că dosarul își poate continua traseul procedural la instanța de fond, care va judeca fondul acuzațiilor din rechizitoriu.Decizia Camerei preliminare nu este definitivă. În cursul zilei de mâine, voi depune o contestație, pentru care urmează să se stabilească un termen de judecată de către instanța ierarhic superioară”, afirmă Tăriceanu, potrivit comunicatului.
El a precizat că, din punct de vedere legal, va respecta în continuare, fără excepție, procedura în vigoare și că la judecarea pe fond a acuzațiilor formulate de procurorii de la DNA-Brașov „se va dovedi că acest dosar a fost fabricat la comandă politică”.
„Împrejurarea că decizia Camerei preliminare a fost anunțată azi, la mai puțin de două săptămâni de ziua votului, mă obligă la un comentariu extrajuridic. Am spus chiar din 15 aprilie 2016, după prima mea audiere ca martor la DNA-Brașov, că nu mă voi lăsa intimidat de procurorii transformați în instrumentele ale luptei politice și voi continua să militez pentru democrație, respectarea drepturilor omului și eliminarea abuzurilor din justiția română. Azi, la mai puțin de două săptămâni de ziua alegerilor parlamentare, vreau să asigur opinia publică că, indiferent de amenințările la care am fost și sunt supus în continuare, îmi voi duce misiunea până la capăt, așa cum mi-au cerut-o nenumărați cetățeni în ultimii doi ani. La aceasta se adaugă misiunea rezultată din nominalizarea mea în unanimitate de către conducerea ALDE în calitate de candidat al ALDE la funcția de prim-ministru al României”, a adăugat Tăriceanu.
Instanța a dispus începerea judecării pe fond, după ce magistrații au respins toate cererile și excepțiile formulate de Călin Popescu-Tăriceanu, fiind constatată legalitatea rechizitoriului întocmit de DNA. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată în 3 zile.
Pe de altă parte, judecătorii au admis o excepție invocată de Dorin Marian, fost șef al Cancelariei premierului Călin Popescu-Tăriceanu, acuzat în același dosar de mărturie mincinoasă, și au decis ca dosarul acestuia să fie trimis la Tribunalul Brașov.
Conform DNA, în cadrul actelor de cercetare în dosarul privind retrocedarea nelegală a unei suprafețe din Pădurea Snagov și a Fermei Băneasa, Tăriceanu a făcut, sub jurământ, la data de 15 aprilie 2016, declarații necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esențiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat și nu a spus tot ce știe în legătură cu împrejurări esențiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/ îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaților cercetați în dosarul trimis în judecată.