Președintele Timofti a participat la ceremonia de detașare a unui nou contingent în misiunea KFOR

Președintele Republicii Moldova, Comandant Suprem al Forțelor Armate, Nicolae Timofti a participat astăzi la ceremonia de detașare a celui de-al șaselea contingent al Armatei Naționale în misiunea Forțelor din Kosovo (KFOR), a comunicat agenției MOLDPRES Serviciul de presă al Președinției.

Șeful statului a apreciat în discursul său importanța participării militarilor moldoveni în misiuni și operații internaționale de menținere a păcii care contribuie la realizarea principiului de securitate prin cooperare.

„Am convingerea că, în majoritatea sa, clasa politică națională conștientizează necesitatea susținerii active de către Republica Moldova a eforturilor Organizației Națiunilor Unite, ale Uniunii Europene și ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord de edificare a unui climat stabil de securitate în lume, sprijinind și în continuare participarea țării noastre la aceste eforturi în limitele capacităților de care dispunem”,  a spus Președintele Timofti.

În cadrul ceremoniei, șeful statului a transmis contingentului detașat Drapelul de Stat al Republicii Moldova, exprimîndu-și certitudinea că militarii vor asigura implementarea mandatului misiunii pentru a menține un mediu pașnic în Kosovo.

La eveniment au participat, de asemenea, Ministrul Apărării al Republicii Moldova, Anatolie Șalaru, și Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Italiene în R. Moldova, Enrico Nunziata