Peste o sută de copii sunt așteptați sâmbătă, 3 decembrie, la un spectacol de teatru găzduit de Ateneul Tătărași, cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanei cu Dizabilități. Evenimentul este organizat de Fundația Serviciilor Sociale Bethany, pentru a oferi comunității un îndemn la solidaritate și un exemplu concret de acțiune pentru incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, prilej prin care să aducă în atenție provocările pe care această categorie de persoane le întâmpină în viața de zi cu zi.  ”

 

Accesul la educație și la cultură este un drept garantat de lege. Din păcate însă, în orașul Iași sunt puține  evenimente cultural-educative la care să poată avea acces copiii cu dizabilități. Acest eveniment are menirea de a atrage atenția asupra necesității de a include copiii cu dizabilități în diverse experiențe educative și recreative adaptate vârstei și capacității lor de înțelegere, concretizându-se în același timp într-un exemplu practic de cum pot fi integrați în viața comunității”, precizează organizatorii într-un comunicat de presă. La invitația organizatorilor, la spectacolul de teatru vor lua parte, alături de copiii din programele Fundației Bethany, și copii de la organizațiile ANCAAR – Filiala Iași, Fundația “Ancora Salvării”, Liceul Tehnologic Special “Vasile Pavelcu” și Colegiul Tehnic “Ion Holban”. Evenimentul este organizat în cadrul proiectului “Soluții integrate pentru incluziunea socială a copiilor și tinerilor cu dizabilități”, implementat de Fundația Serviciilor Sociale Bethany în parteneriat cu Asociația Națională pentru Copii și Adulți cu Autism din România (A.N.C.A.A.R.) – Filiala Iași și Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale (F.O.N.S.S). Proiectul este co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă. Spectacolul este cofinanțat și de Primăria municipiului Iași prin programul anual de finanțare nerambursabilă destinat proiectelor de interes public local propus de organizațiile neguvernamentale din municipiul Iași. (E.M.)