Breaking News

Banca Transilvania, Fondul Proprietatea și Romgaz, cele mai tranzacționate acțiuni, în noiembrie

Banca Transilvania, Fondul Proprietatea și Romgaz au avut cele mai tranzacționate acțiuni de pe segmentul principal al Bursei de Valori București (BVB), în ultima lună, conform datelor operatorului pieței de capital.

Astfel, valoarea tranzacțiilor cu acțiunile Băncii Transilvania s-a ridicat la peste 358,6 milioane lei, acesta fiind urmată de Fondul Proprietatea cu 89,2 milioane lei și de Romgaz cu 72,5 milioane lei. Locurile 4 și 5 sunt ocupate de OMV Petrom și BRD cu peste 48,6 milioane lei, respectiv 34,6 milioane lei.

Pe sistemul alternativ de tranzacționare, prima poziție este deținută de Deutsche Bank cu 4,12 milioane lei, aceasta fiind urmată de Bucur Obor București — 1,22 milioane lei și de Compania Hotelieră Intercontinental — 1,01 milioane lei.

De la începutul anului, valoarea totală a tranzacțiilor de pe toate piețele administrate de BVB se ridică la peste 10,4 miliarde lei, fiind realizate 911.499 tranzacții. Valoarea medie zilnică a fost de peste 44,7 milioane lei. Pe segmentul principal, valoarea tranzacțiilor cu acțiuni depășește 8,34 miliarde lei, fiind 85 de societăți emitente și 38 de intermediari. De asemenea, au fost realizate tranzacții cu obligațiuni de peste 1,34 miliarde lei.

În ceea ce privește sistemul alternativ de tranzacționare, de la începutul anului au fost realizate tranzacții de peste 197,2 milioane lei cu acțiuni, aici existând 292 societăți emitente și 32 de intermediari.