Putem preveni indigestiile prin simple schimbări ale dietei şi stilului de viaţă

 

 

Cauzele principale ale indigestiei sunt mesele copioase, mâncatul mult prea repede, mâncărurile gen fast-food sau cele care conţin foarte multe grăsimi, consumul excesiv de alcool, fumatul, mâncărurile foarte picante, traumele emoţionale, anxietatea, stresul, colecistita, gastrita acută sau cronică, pancreatita acută sau cronică, ulcerul duodenal cât şi cel gastric, medicamente precum antibioticele, aspirină şi anti-inflamatoarele nesteroidiene.

 

 

Asiguraţi-vă suficient timp pentru a mânca o masă copioasă, mestecaţi cu grijă şi complet mâncarea (nu înghiţiţi bucăţi mari nemestecate), evitaţi discuţiile în timpul mesei, evitaţi emoţiile şi exerciţiul imediat după masă, evitaţi mestecatul gumei pentru că aceasta poate provoca acumularea aerului în stomac. Un mediu înconjurător propice, calm şi odihnă pot ameliora indigestiile cauzate de stres. Evitarea consumului de aspirină sau anti-inflamatoare nesteriodiene sau, dacă este neapărat necesar, administrarea lor să fie făcută după masă. De asemenea antiacidele pot uşura simptomele indigestiei. Alte medicamente mai puternice precum ranitidina sau omeprazol sunt disponibile în farmacii.

Apelarea la serviciul de urgenţă trebuie făcută atunci când simptomele durează de mai mult de câteva zile, când simptomele indigestiei prezintă modificări majore; de asemenea trebuie apelat la serviciul de urgenţă atunci când simţiţi dureri abdominale severe apărute brusc, scăderi bruşte în greutate, scaun cu sânge sau voma cu sânge, îngălbenirea ochilor şi a pielii. Simptome precum durerea mandibulară (fălcilor), durere în piept, dureri de spate, transpiraţie abundenţă, anxietate trebuie aduse în atenţia medicului.

Deseori putem preveni indigestiile prin simple schimbări ale dietei şi stilului de viaţă.

Mesele trebuie să fie regulate şi echilibrate cantitativ. De preferat să nu treacă perioade lungi de timp fără a mânca pentru ca apoi să se consume o cantitate exagerată de mâncare. Mâncarea ajuta la neutralizarea acidului gastric (făcându-l mai puţin acid) acesta din urmă acumulându-se dacă stomacul este gol pentru perioade lungi de timp. Mâncarea trebuie mestecata încet, asta ajutând la pornirea procesului de digestie. Evitaţi mâncărurile grase, picante sau foarte săţioase; de asemenea ţineţi cont de mâncărurile care v-au provocat probleme şi încercaţi să le evitaţi. Reduceţi consumul de cofeină (regăsita în cafea, ceai şi cola).

Dacă sunteţi fumător încercaţi să renunţaţi la fumat. Chimicalele regăsite în ţigări relaxează muşchiul care formează sfincterul esofagian inferior numit cardia, aflat între stomac şi de esofag, permiţând acidului gastric să îşi facă loc în stomac mult mai repede.

Dacă sunteţi supraponderal, asupra stomacului se exercita o presiune mai mare, uşurând astfel acidului gastric să urce în esofag, astfel scăderea în greutate poate ajuta problemele digestive.

Alcoolul este un alt factor care înrăutăţeşte simptomele indigestiei deci este indicată scăderea consumului de alcool.Poziţia corpului joacă un rol foarte important în procesul de digestie. O poziţie cocoşată, aplecată în faţă în scaun, purtarea de curele foarte strânse, cât şi statul în poziţie culcat imediat după masă, exercita o presiune mult mai mare asupra stomacului, ceea ce poate provoca indigestie. Dacă simptomele indigestiei apar în timpul nopţii, încercaţi să evitaţi consumul de lichide şi mâncare cu apoximativ 3 ore înainte de culcare. Folosiţi câteva perne pentru a vă propti capul şi umerii, împiedicând astfel acidul gastric să urce în esofag.