Elevii și preșcolarii se întorc luni la cursuri

 

Elevii, preșcolarii și studenții se vor întoarce luni la cursuri după minivacanța prilejuită de sărbătorirea Sfântului Andrei și a Zilei Naționale a României.

Potrivit prevederilor legale în vigoare, cursurile școlare planificate pentru data de 2 decembrie vor fi recuperate pe parcursul anului școlar, pe baza unui grafic stabilit de fiecare instituție de învățământ în parte.

În instituțiile de învățământ superior, activitățile didactice din data de 2 decembrie vor fi reprogramate/recuperate în cursul semestrului I.

Următoarea vacanță, cea de iarnă, este programată între 24 decembrie 2016 și 8 ianuarie 2017.