Vicepremierul Vasile Dîncu a propus luni realizarea unui protocol între Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerul Muncii, Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități și Consiliul Național al Dizabilității din România pentru a monitoriza modul în care sunt aplicate prevederile legislative referitoare la asigurarea accesului în clădirile publice pentru persoanele cu dizabilități.
Prezent la dezbaterea „Mobilitate, educație, angajare — premise pentru integrarea persoanelor cu dizabilități în societate”, vicepremierul a declarat că o primă întâlnire în vederea întocmirii protocolului ar putea avea loc chiar săptămâna viitoare, urmând să fie invitate și Agenția Națională a Funcționarilor Publici, Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC), Compania Națională de Investiții, Inspectoratul de Stat în Construcții.
Acest protocol ar urma să evalueze în ce mod este aplicat art. 63 din Legea 448/2006, republicată, privind protecția și promovarea persoanelor cu dizabilități, mai exact asigurarea accesibilității în clădirile publice sau în clădirile de locuit realizate din fonduri publice. Vasile Dîncu a apreciat că rezultatele unei astfel de evaluări ar putea fi obținute în decurs de câteva luni.
Vicepremierul a adăugat că va propune inclusiv angajarea în cadrul Inspecției de Stat în Construcții a câtorva persoane cu dizabilități, care să se ocupe de acest tip de monitorizare.
„Am observat că, dacă ne uităm la cadrul legislativ, al nostru, chiar și cel european, și la proiectele pe care le avem, stăm destul de bine. Adică stăm foarte bine. Dacă am studia însă acest lucru în practică, cum funcționează — și am văzut asta, din nefericire nu numai la noi, ci și în Europa — atunci stăm foarte rău”, a declarat Vasile Dîncu, în cadrul dezbaterii, subliniind încă o dată importanța monitorizării.
El a menționat că, în acest an, Guvernul „a făcut un pas
” aprobând Strategia Națională „O societate fără bariere pentru persoane cu dizabilități”, pentru perioada 2016 — 2020, precum și un plan operațional care este anexat acestei strategii. Acesta are ca obiective principale stimularea participării persoanelor cu dizabilități la activitățile sociale, la activitățile comunității, dar mai ales creșterea calității serviciilor sociale pentru persoanele cu dizabilități.Dîncu a anunțat, de asemenea, că Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice urmează să finalizeze în aceste zile modificarea Legii 92/2007 privind serviciul de transport local, care vizează inclusiv asigurarea protecției sociale pentru persoanele cu dizabilități atunci când se oferă facilități de transport.