Președintele ales al SUA Donald Trump l-a invitat marți, în timpul unei conversații telefonice, pe președintele ceh Milos Zeman să vină la Casa Albă, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului ceh, relatează DPA.
Donald Trump a afirmat în cadrul conversației telefonice că a apreciat faptul că Zeman a fost singurul șef de stat din UE care și-a exprimat în mod deschis sprijinul pentru el înaintea alegerilor prezidențiale din noiembrie din SUA.
‘Dacă aș fi cetățean american, atunci da, aș vota pentru Trump’, a declarat Zeman în septembrie.
Purtătorul de cuvânt al guvernului ceh a afirmat că Trump a acceptat la rândul său invitația de a vizita Republica Cehă. Prima soție a lui Trump, Ivana, s-a născut în orașul Zlin din fosta Cehoslovacie.
Cei doi au discutat totodată despre ‘lupta împotriva terorismului islamist și despre cooperarea politică și economică între cele două țări’, potrivit președinției cehe.
Milos Zeman, care se află la putere din 2013, este cunoscut pentru comentariile sale anti-islamice și criticile sale dure la adresa politicii porților deschise pentru refugiați a cancelarului german Angela Merkel. El este de asemenea văzut ca un aliat al Rusiei.