24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Moș Nicolae a dus poporului român o vargă numai bună de altoit în numele pedepsei creștine, cu precizarea: ”bătaia este ruptă din Rai”, doar dacă este aplicată atunci când trebuie și nu doar atunci când se mai trezește unul să-și aducă aminte că nu și-a bătut copilul la vremea boacănelor sale.
Moș Nicolae este primul judecător de fapte care și-a permis să ofere alternative de prețuire a faptelor bune și rele, astfel încât pentru tot ce s-a făcut bun, pentru copiii cuminți, Moșul aducea daruri dulci, în semn de prețuire, iar faptele rele (ce întreceau iertarea greșelilor pline de învățăminte) erau date câteva vergi de luare aminte și de grabnică revenire a celui astfel descoperit.
Este adevărat, partea a doua a acțiunii, atribuită Moșului Nicolae, se întâmpla foarte rar sau chiar de loc, pedeapsa fiind aplicată doar la modul de poveste și nicidecum în fizic, fiind suficientă enunțarea acestei perspective pentru ca împricinatul să conștientizeze, cu darurile pe masă, că nu este bine să greșești, că este timpul să faci fapte bune, mai multe decât greșelile puse pe seama copilăriei, mai ales, tot cei mari susțin, că la această vârstă fragedă cel mai bun învățător este greșeala făcută, din care înveți, fără a o mai repeta.
O astfel de precizare rămâne totuși fără fond dacă privim mai atent înspre cei ce au fost cândva copii și care astăzi sunt politicienii noștri asumați prin vot popular. Ei sunt răul care ne trebuie sau, mai precis, răul fără de care nu putem exista, chiar și numai pentru că aceștia fac parte din esența constatări că sunt ceea ce merităm să avem. Nimic mai bun, nimic mai rău, doar ceea ce am ales să ne reprezinte. Politicianul face parte din viața noastră cea de toate zilele, dovedindu-se a fi cântecul de lebădă care ne condiționează starea de bine în așa fel încât suntem nevoiți să ne alegem vinovații doar din rândul acestora.
Credem că simpla noastră detașare de cei pe care i-am trimis în bătălie ne este suficientă pentru a fi absolviți de orice vină, insistând, în același timp, pe acuzele multiple cu ajutorul cărora încercăm să asuprim spatele alesului nostru, până la o eventuală prăbușire, în admirația majorității. Când un politician cade este mare sărbătoare în comunitate, indiferent din ce parte a spectrului politic îngenunchează acesta. Un politician răpus este un bun colectiv câștigat de comunitate.
Această optică gregară ne face să persistăm în greșeală, ne face să nu de dăm seama că singurii care ne dau picioare în spate suntem noi, atunci când nu ne dăm seama sau nu dorim să observăm că omul politic nu este altcineva decât construcția caracterului nostru, de regulă în partea ei mizeră, egoistă și de nelocuit în condiții normale.
Principalul vinovat, pentru tot ceea ce ni se întâmplă rău în viață, este alegerea noastră. Noi toți, în numele acelei majorități care decide, suntem vinovați, mai ales astăzi, după 26 de ani de practici electorale, de încercări multiple, de tatonări și experimente ce nu au evitat coaliții contrafirii, monstruoase sau firești. Nimic nu ni s-a potrivit, nimic nu ne-a ajutat să ieșim la liman. De fiecare dată am mers pe mâna alternanței la guvernare, chiar și numai pentru că nu am mai avut aer în noi, pentru răbdarea unora de a continua în formula ce s-a dovedit a fi perdantă după patru ani.
Cu durerea împrăștiată pe tot corpul ar fi fost un gest masochist să strângem din dinți și să strigăm: ”Ne doare, dar să mergem mai departe!
Venim din această stare de nervozitate, din gestul suprem de a ne învăța minte, astăzi să mai alegem o dată, după ce constatăm că avem nevoie de cei pe care nu reușim să-i găsim. Nu reușim să-i identificăm, așa cum nu reușim nici măcar să-i ghicim. De parcă ceea ce căutăm noi nu ar exista. De parcă ceea ce ne trebuie nouă acum nu s-a născut încă, nefăcând nici o boroboață pe care să o înfățișăm Moșului spre o dreaptă judecată.
Nu ne rămâne decât să așteptăm și să sperăm că va veni Moș Nicolae și pe la noi, arătându-ne că totuși existăm, chiar dacă în locul dulciurilor ne va altoi cu varga. Va fi și așa un câștig, că suntem vii, că simțim durerea, ceea ce poate să însemne că suntem pregătiți și pentru eventuala plăcere a darului, indiferent când ni se va da.
ADI CRISTI
