Breaking News

România pierde procese la CEDO cu deţinuţi

 

Instanţe ale Curţii Europene pentru Drepturile Omului (CEDO) au dat, marţi, câştig de cauză unor deţinuţi români, inclusiv unuia care nu a fost lăsat de autorităţile penitenciare din România să meargă la înmormântarea mamei.Florian K., un deţinut în vârstă de 47 de ani, a dat în judecată România la CEDO pentru că, în 2014, autorităţile penitenciare din Oradea nu i-au acordat permisie pentru a asista la înmormântarea mamei sale. Florian K. se află în detenţie după ce a fost condamnat în anul 2011 la 12 ani de închisoare pentru tentativă de omor.

În primă instanţă, CEDO a stabilit că autorităţile penitenciare au încălcat Articolul 8 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului , referitor la respectarea vieţii private şi de familie a deţinuţilor. Instanţa a stabilit că deţinutul român trebuie să primească daune 15.000 de euro din partea statului român. Decizia poate fi contestată.

Într-un alt caz, Vasilică M., un român în vârstă de 45 de ani care acum este deţinut în Elveţia, a dat în judecată România pentru că, în timp ce era deţinut într-un penitenciar român, a fost filmat în celulă, printr-un sistem video de supraveghere cu circuit închis.

CEDO a stabilit că deţinutului român i-a fost încălcat dreptul la viaţă privată (Articolul 8 al CEDO) şi a fost supus unor tratamente degradante (prin încălcarea Articolului 3). Românul va primi daune materiale de 3.900 de euro.