CCR a amânat pentru 14 decembrie discutarea sesizărilor referitoare la legea care modifică ordonanța privind salarizarea bugetarilor

Curtea Constituțională a României a amânat miercuri pentru 14 decembrie discutarea celor două sesizări depuse de PNL și de Guvern referitoare la legea care modifică ordonanța privind salarizarea bugetarilor.

„S-a amânat pe 14 decembrie pentru aprofundarea studierii dosarelor. S-au depus rapoartele abia ieri (n.r. marți) și n-am avut timp noi, judecătorii, să le vedem și e nevoie de o aprofundare care să ducă la o soluție corectă”, a declarat, miercuri, președintele CCR, Valer Dorneanu.

El a precizat că dosarul se va conexa, cel mai probabil, cu cel privind legea referitoare la eliminarea a 102 taxe.

O obiecție de neconstituționalitate a Legii privind aprobarea OUG nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea OUG nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost formulată de 65 de deputați aparținând grupului parlamentar al PNL, iar cealaltă de Guvern.

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, pe 7 noiembrie, OUG 20/2016 cu amendamentele aduse la comisiile de specialitate, care prevăd majorări salariale în Educație și Sănătate în medie cu 15%.

Premierul Dacian Cioloș a anunțat, ulterior, că Guvernul este nevoit să ceară un control de constituționalitate în cazul legii adoptate de Parlament. „Suntem nevoiți să cerem un control de constituționalitate a acestei legi care a fost adoptată și vreau să fiu foarte clar: această solicitare de control de constituționalitate vizează doar legea care modifică ordonanța de urgență și nu ordonanța de urgență ca atare”, preciza Cioloș pe 8 noiembrie.