Infrastructura este importantă pentru dezvoltarea economiei, a subliniat miercuri vicepremierul Vasile Dîncu, precizând că, în 26 de ani, nu s-a reușit „spargerea” în trei puncte a Munților Carpați, în timp ce Imperiul Roman a făcut 4.200 de km de drumuri.
„Statul și administrația nu pun la dispoziția economiei câteva resurse care sunt foarte importante. În primul rând, este vorba de infrastructură. (…) Dacă am avea infrastructură, Moldova, (…) acum, nu ar fi atât de defavorizată din punct de vedere economic. (…) Noi n-am reușit, de exemplu, să spargem în acești 26 de ani, în trei puncte, Munții Carpați. Imperiul Roman a făcut-o și — asta este o cifră care pe mine mă doboară (…) — a făcut 4.200 de km de drumuri în 10 ani și a spart Carpații prin trei locuri. Deci exact ce ar trebui să facem noi, dacă am urma acum drumurile romane. Atunci nu era vorba de autostrăzi, totuși logica lor era perfectă, deși nu aveau nici viziune prin satelit, nici alte instrumente pe care le avem noi”, a declarat Dîncu, la Adevărul Live.
Potrivit vicepremierului, mai multe cauze au dus la „dezechilibre” în dezvoltarea unor județe ale țării.
„Sunt factorii moșteniți de dinainte de ’89 și haosul de după Revoluție (…) Noi nu am moștenit în 1989 o dezvoltare echilibrată. (…) Pe de altă parte, a fost drama unor județe monoindustriale, (…) dacă ar fi să judecăm, deși nu îmi place această polemică legată de culpabilizarea unei populații dintr-o anumită zonă, pentru că nu este deloc vina nici a populației și nici a administrației. (…) Călărași, (…) Ialomița sau Teleorman au fost județe eminamente agricole. Acolo au fost muncitori agricoli (…) și aceste județe, prin monospecializare, au pierdut foarte mult în dezvoltarea armonioasă (…) și, de aici, de fapt am moștenit decalaje”, a explicat Dîncu.
Totodată, în opinia sa, după Revoluție, nu a existat „o viziune strategică”. „Au fost dărâmate, prin corupție sau prin neștiință, prin influențe străine, (…) ramuri întregi economice”, a spus el, dând exemplu industria chimică.
Pentru dezvoltarea economiei este necesar ca forța de muncă să fie calificată, iar statul să sprijine atât capitalul străin, cât și pe cel românesc, a punctat Vasile Dîncu.
„Am început acum, mai ales în campanie, să discutăm (…) că este favorizat numai capitalul străin și capitalul românesc pierde. Evident că așa este, dar de ce n-am făcut nimic înainte de asta? (…) Capitalul străin în România, în acest moment, are 60% din cifra de afaceri a economiei și doar 40% din valoarea adăugată. Capitalul românesc (…) susține 75% din forța de muncă și în același timp susține cu 60% valoarea adăugată. Deci aici există o disproporție. (…) Ne uităm (…) numai la Produsul Intern Brut, dar nu ne uităm la Produsul Național Brut, pe care toate țările îl analizează. (…) Capitalul străin este necesar. Capitalul străin a adus în România — eu cred că este o cifră cam mică — dar totuși a adus 60 de miliarde de euro din 1990 până acum. (…) Nu ne uităm cât ne rămân (…) în țară din acești bani, să vedem atunci cum putem să stimulăm, de exemplu, producția internă”, a afirmat viceprim-ministrul.