Mirabela Amarandei (MENCȘ): Tezele de doctorat sunt publice

 

Tezele de doctorat pot fi găsite de către cei interesați la bibliotecile universităților, acestea fiind publice, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al MENCȘ, Mirabela Amarandei, într-o conferință de presă.

„Domnul ministru Mircea Dumitru a discutat cu doamna ministru Corina Șuteu (…) și împreună au agreat să găsească o soluție pentru ca la Biblioteca Națională să poată fi accesate aceste lucrări de doctorat, deși sunt unicul exemplar care se regăsește în arhiva bibliotecii. O altă specificație — tezele de doctorat pot fi găsite și la bibliotecile facultăților universităților, ele sunt publice. Universitățile au obligația să le pună la dispoziția tuturor celor interesați”, a afirmat Amarandei.

Purtătorul de cuvânt a precizat că MENCȘ a transmis o notă prin care a reamintit cadrul legal referitor la caracterul public al tezelor de doctorat.

„Mai mult decât atât, știu că discuțiile purtate cu doamna ministru Șuteu s-au dus în a identifica o soluție astfel încât să xerocopieze documentele respective, fie să fie puse în forma digitală astfel încât ele să poată să fie accesate”, a arătat aceasta.

Ea a spus că, potrivit Codului studiilor doctorale aprobat în luna martie anul acesta, tezele care sunt declarate publice începând cu acest moment vor putea fi accesate pe o platformă online, proiect la care ministerul lucrează în prezent.