Președintele Secției de filologie și literatură a Academiei Române, Eugen Simion, a calificat joi drept „un mare eveniment de artă” apariția ediției facsimilate a traducerii „Erotocritului” în limba română, care a fost lansată joi la Biblioteca Academiei.

„Asemenea volume nu sunt cărți, ci niște mari evenimente de artă. Cartea asta este un obiect estetic. O splendoare, în naivitatea lor, aceste desene. O naivitate însă foarte împodobită. Balcanică să-i zicem. Mediteraneană ar fi, poate, termenul cel mai potrivit. E chiar o sărbătoare, îmi place că se întâmplă asemenea lucruri, pe tăcute, în hărmălaia în care trăim acum de ordin politic și morală”, a afirmat Simion.

Facsimilul, însoțit de transcrierea textului chirilic, este realizat după manuscrisul românesc 3514 aflat în patrimoniul Cabinetului de Manuscrise și Carte Rară.

Președintele Secției de arte, arhitectură și audiovizual a Academiei, Răzvan Theodorescu, a caracterizat volumul drept „o carte absolut prețioasă”, „o mică comoară”.

Theodorescu a elogiat „palierul folcloric” pe care a fost scoasă cartea în secolul al XVIII-lea, modul în care sunt ilustrate personajele, „parcă luate de pe frescele din bisericile noastre”, „aluziile la manuscrise otomane și persane”, „oprirea pe detaliul decorativ”.

Directorul general al Bibliotecii Academiei Române, Florin Filip, a afirmat că apariția lucrării, care ajută la înțelegerea locuitorilor Valahiei din secolul al XVIII-lea, împlinește un mai vechi deziderat al conducerii BAR de a „scoate la lumină” documente din bibliotecă.

„Mi-am dorit — și parțial am reușit să fac acest lucru — o serie de cărți într-o colecție care să se numească eventual ‘Patrimoniu’. Pentru că n-am reușit să conving la nivel de Academie Română să fie inițiată această serie, m-am descurcat, ca să spun așa, cum am putut”, a spus îngrijitorul ediției lansate, Gabriela Dumitrescu, șefa Cabinetului de Manuscrise și Carte Rară al Bibliotecii Academiei Române.

Rod al unei munci începute în anul 1996, lucrarea, de 571 de pagini, a văzut lumina tiparului la Editura „Excelență prin Cultură”, textul manuscrisului fiind transcris de fostul director al Bibliotecii Academiei Române Gabriel Ștrempel.

Poemul „Erotocrit”, atribuit lui Vincenzo Cornaro, are o vechime de peste 300 de ani, fiind recunoscut drept capodopera literară a Renașterii cretane. Prima publicare a avut loc la Veneția în 1713, iar până în zilele noastre s-a conservat un singur manuscris în limba greacă, din 1710, păstrat la British Library.

În limba română a fost tradus pentru primă oară în secolul al XVIII-lea, cunoscând o largă circulație în literatura populară. Prima traducere aparține lui Hristodor Ioan Trapezuntul, realizată între 1770-1780, iar a doua unui anonim. Vasile Vârnav, copist din Botoșani, a folosit traducerea anonimă, pe care a prelucrat-o, încercând să plaseze acțiunea într-un mediu cu specific românesc.

Mulți boieri de seamă din Valahia, din familiile Ghica, Văcărescu, Golescu, Brâncoveanu, Filipescu, Suțu, Știrbei sau Balș, Beldiman, Sturdza, Negruzzi din Moldova, au fost interesați de conținutul acestui roman și au contribuit cu bani la copierea și răspândirea lui.

Numărul manuscriselor care s-au păstrat, atât din traducerea moldovenească în proză, cât și din traducerea muntenească, este destul de mare, cele mai multe dintre ele aflându-se la Biblioteca Academiei Române.

Din cele 12 manuscrise care reprezintă varianta muntenească a traducerii „Erotocritului”, filologul și bizantinologul român Vasile Grecu (31 iulie 1885 — 27 mai 1972) consideră ca manuscrisul copiat la București în 1787 de logofătul Ioniță și ilustrat de logofătul Petrache, respectiv manuscrisul românesc 3514, este cel mai aproape de original.