Peste 7.400 de deținuți și-au exprimat intenția de a vota la parlamentare

 

Peste 7.400 de deținuți și-au exprimat până în prezent intenția de a vota la alegerile parlamentare de duminică, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), Cristina Cîrlan.

„În total sunt 27.486 de persoane private de libertate. 10.189 au drept la vot la alegerile parlamentare de duminică. Până în prezent și-au exprimat intenția de a vota 7.432”, a spus Cîrlan.

Ea a precizat că deținuții mai pot solicita urna specială în vederea exercitării dreptului la vot până sâmbătă.

Purtătorul de cuvânt al ANP a menționat că, în conformitate cu prevederile legale, persoanele private de libertate pot să-și exercite dreptul de vot dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: au vârsta de peste 18 ani, împlinită inclusiv în ziua alegerilor; posedă act de identitate valabil; sunt arestate în baza unui mandat de arestare preventivă, sunt condamnați definitiv sau se află în executarea unei măsurii educative privative de libertate, dar nu li s-a interzis exercitarea drepturilor electorale; au domiciliul sau reședința pe raza județului în care se află unitatea de detenție; au cetățenia română; solicită în scris președintelui biroului electoral, prin intermediul administrației locului de deținere, urna specială în vederea exercitării dreptului la vot.