Nobelul pentru literatură: Bob Dylan se declară „onorat de primirea unui premiu atât de prestigios”

 

Bob Dylan, laureatul premiului Nobel pentru literatură, absent sâmbătă de la ceremonia de decernare a premiilor de la Stockholm, s-a declarat „onorat” de primirea acestei distincții, într-un discurs citit la banchetul dedicat acestor premii de ambasadoarea Statelor Unite în Suedia, Azita Rajis, relatează AFP.

„Dacă cineva mi-ar fi spus că am cea mai mică șansă de a câștiga premiul Nobel, m-aș fi gândit că șansele mele sunt la fel de mari ca acelea de a fi pe Lună”, a scris americanul, primul autor-compozitor recompensat cu această distincție.

Potrivit AFP, acest discurs este primul în care Dylan mulțumește în mod oficial Academiei suedeze pentru acordarea premiului Nobel — o alegere îndrăzneață, care a surprins cercurile culturale, obișnuite cu alegeri mai convenționale.

„Nu o dată m-am întrebat: sunt cântecele mele literatură?”, a subliniat Dylan, menționând că „nu are cuvinte” pentru a descrie onoarea ca numele său să figureze alături de cele ale unor scriitori cum ar fi Rudyard Kipling, Albert Camus sau Ernest Hemingway.

Absența artistului de la ceremonia de premiere a suscitat foarte multe reacții. Legendă vie a muzicii de protest americane, Dylan s-a scuzat că nu a putut participa, invocând „alte angajamente”.

În încercarea de a-i suplini absența, cântăreața americană Patti Smith, o mare admiratoare a lui Dylan, a interpretat unul dintre cântecele lui celebre, „A Hard Rain’s A-Gonna Fall”. Cuprinsă de emoții, Patti Smith s-a oprit pentru un moment din cântat, căutându-și cuvintele, apoi s-a scuzat și a reluat interpretarea susținută de aplauzele călduroase ale celor aproximativ 1.500 de invitați.