Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol și o serie de state producătoare din afara cartelului au ajuns sâmbătă la primul lor acord de după 2001 de reducere a producției de țiței cu circa 2% pe plan global, care să ducă la o majorare a prețului hidrocarburilor, transmit Reuters și Wall Street Journal.
Împreună, statele care nu sunt membre ale cartelului își vor reduce producția cu 562.000 de barili pe zi (bpd), ca parte a acordului global cu OPEC. Inițial, aceste state anunțaseră că vor livra mai puțin cu 600.000 bpd.
În 30 noiembrie, statele membre ale OPEC au ajuns la un acord pentru a-și reduce producția cu 1,2 milioane barili pe zi începând din luna ianuarie 2017, aceasta urmând să fie prima scădere a producției decisă de OPEC în ultimii opt ani.
Dacă acordurile vor intra în vigoare, furnizarea de țiței pe plan global va fi redusă cu aproape 2%.
Înțelegerea reprezintă un nivel de cooperare nemaiîntâlnit până acum în rândul statelor producătoare de țiței. Este prima dată din anii ’70 când o coaliție de state, care produc mai mult de jumătate din petrolul furnizat pe plan global, a ajuns la un acord pentru a influența cotația barilului de țiței. Cota de piață a OPEC nu a mai fost atât de mare din anii ’70 iar precedentele înțelegeri cu țările din afara cartelului nu au fost niciodată atât de cuprinzătoare.
Acordul implică 12 state din afara OPEC (Azerbaidjan, Bahrein, Bolivia, Brunei, Guineea Ecuatorială, Kazahstan, Malayezia, Mexic, Oman, Rusia, Sudan și Sudanul de Sud) iar cea mai mare parte din reducere producției — 300.000 de barili pe zi — va fi efectuată de Rusia, care produce mai mult țiței decât orice țară.
Alte state care au promis să livreze mai puțin petrol sunt Oman, Azerbaidjan și Sudan.
OPEC, cartelul format din 13 state care controlează peste o treime din producția mondială de petrol, încearcă de mult timp să convingă și alte state să contribuie la reducerea producției, care a dus la scăderea prețului la țiței și a afectat semnificativ economiile dependente de resursele energetice.
La bursa ICE Futures, cotația barilului de petrol Brent cu livrare în luna februarie a crescut vineri cu 0,44 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 54,33 dolari. De la mijlocul lui 2014, cotația barilului de petrol s-a înjumătățit din cauza supraproducției.