Alessandro Safina, unul dintre cei mai cunoscuți și îndrăgiți tenori italieni, va susține miercuri primul său concert din Cluj-Napoca, alături de Loredana Groza, cei doi urmând să fie acompaniați de 60 de instrumentiști ai Operei Naționale Române Cluj.
Alessandro Safina, cunoscut publicului din România mai ales datorită piesei „Luna”, de pe coloana sonoră a celebrului serial sud-american „Clona”, revine în România, după ce în noiembrie a susținut un concert în capitală.
Tenorul, care a participat marți la o conferință de presă, la Cluj, organizată pentru promovarea concertului, a promis un spectacol plin de surprize, plin de magnetism, dar și virtuozitate.
Referitor la colaborarea cu Loredana Groza, Safina a mărturisit că a ascultat relativ recent, pentru prima dată, un cântec de-al acesteia, în timp ce conducea mașina. Tenorul a spus că s-a familiarizat și cu alte piese din peisajul românesc și că este un admirator al muzicii lui George Enescu.
La rândul său, directorul Operei Naționale din Cluj, Florin Estefan, a spus că ceea ce i-a atras atenția la Alessandro Safina, ca si cântăreț, a fost stilul acestuia și a afirmat că este o mare bucurie pentru el, ca artist, dar și ca manager al unei instituții culturale, să aibă această colaborare.
Cei peste 60 de muzicieni vor fi dirijați de Lorenzo Passerini, fondatorul și directorul artistic al Orchestrei Antonio Vivaldi.
Concertul susținut de Alessandro Safina va avea loc miercuri, la Sala Polivalentă din Cluj, de la ora 19,00.
Biletele costă între 63 și 315 lei.