Poliţiştii de frontieră ieşeni, sub coordonarea procurorului DIICOT – Serviciul Teritorial Iaşi, efectuează în această dimineaţă 26 percheziţii domiciliare la persoane suspecte a face parte dintr-un grup infracţional organizat, ce are preocupări în sfera contrabandei cu ţigări. „În urma activităţilor informativ-operative desfăşurate de poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, s-a stabilit că mai multe persoane de pe raza judeţelor Botoşani şi Suceava au ca principală preocupare contrabanda cu ţigări. Astfel, în această dimineaţă, începând cu ora 06.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi sub coordonarea procurorului DIICOT- Serviciul Teritorial Iaşi, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie –Serviciul Judeţean Iaşi, B.C.C.O. Iaşi şi Grupării Mobile de Jandarmi Bacău efectuează 26 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Botoşani şi Suceava, urmând să fie puse în aplicare 29 de mandate de aducere la audieri”, se precizează într-un comunicat de presă al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi, semnat de comisarul de poliţie Denis Lazăr, purtătorul de cuvât al acestei instituţii. În documentarea activităţilor infracţionale s-a beneficiat de sprijinul şi suportul tehnic de specialitate al lucrătorilor din cadrul D.I.P.I. şi al poliţiştilor din cadrul I.G.P.R. – Serviciului de Operaţiuni Speciale Iaşi, Vaslui şi Suceava. (E.M.)