20 de familii ale copiilor cu autism care frecventează Centrul Multifuncțional „Surâsul Albastru” au primit sprijin constând în organizarea de ateliere de jocuri pentru părinți și copii, în cadrul proiectului „Prin joc îmi regăsesc copilul”, finanţat de Primăria Municipiului Iaşi, conform prevederilor Legii nr. 350/2005, privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general. Printre activităţile incluse în proiect s-au numărat dotarea cu materiale şi jucării specifice în atelierele de jocuri funcționale, jocuri de rol și jocuri de motricitate care au fost şi vor fi folosite in cadrul atelierelor de joc pentru părinţi şi în activitatile terapeutice cu copii, organizarea de ateliere pentru părinți și copii, care au fost implicați în activități de mișcare, activitati muzicale, de lucru manual, jocuri de rol și jocuri funcționale, cu scopul de a dezvolta și îmbunătăți diferite aspecte ce țin de relația părinte-copil: comunicare asertivă, trasarea și respectarea de limite, îndrumare și încurajare, exprimarea afectivității. „Cei 20 de părinți au învățat mai mult cum poate jocul sa fie o metodă foarte eficientă de terapie. De aceea, cei mai mulți dintre ei au solicitat continuarea atelierelor de joc pentru a învăța să citească nevoile copilului, ce anume îl motivează şi cum să creeze oportunităţi de a-l implica în joc”, a declarat Raluca Purici – coordonatoarea proiectului. Potrivit specialiştilor, în cazul multor copii cu autism, jocul este repetitiv, obsesiv şi nu se schimbă. Majoritatea timpului şi-l petrec într-un joc de manipulare (învârte, balansează, loveşte, flutură) şi mai puţin într-un joc funcţional sau simbolic (împinge maşina, îmbracă păpuşa, jocul de-a pompierul etc). Pot exista temeri sau fascinaţii pentru anumite obiecte, ceea ce conduce la modalităţi neobişnuite de interacţiune cu obiectele din jur şi comportamente disruptive. De aceea copilul cu autism are nevoie să fie învăţat cum să se joace şi mai puţin să înveţe prin intermediul jocului. Printre rezultatele concrete ale proiectului menţionăm îmbunătățirea abilităților de joc la cei 20 părinți și copii înscriși în proiect, achiziționarea materialelor necesare în cadrul atelierelor de joc, jocuri adaptate care au fost o încântare pentru părinți și copii, consolidarea relaţiei părinte-terapeut pentru îmbunătăţirea procesului de recuperare a copiilor cu TSA, dezvoltarea abilităţilor sociale şi emoţionale la cei 20 de copii cu TSA înscrişi în proiect, dezvoltarea abilităților terapeuților de a lucra în grupuri mici, atât cu copii , cât și cu părinții, realizarea de modele de instrumente de lucru folosite (raportul parintelui, angajament, raportul terapeutului), informarea comunității despre problematica autismului și rezultatele obținute în cadrul atelierelor de joc pentru părinți și copii. (E.M.)