Breaking News

Thailanda: Noul rege a decis amnistia sau reducerea pedepselor pentru aproape 150.000 de deținuți

Noul rege al Thailandei, Maha Vajiralongkorn, va amnistia sau va reduce pedepsele pentru aproape 150.000 de deținuți, inclusiv pentru unii închiși pe baza uneia dintre cele mai dure legislații din lume împotriva insultelor la adresa regalității, au declarat marți oficiali, potrivit Reuters.

King Vajiralongkorn a devenit rege la 1 decembrie, după moartea tatălui său, regele Bhumibol Adulyadej, la 13 octombrie.

„Este prima oportunitate de la accederea majestățiiSALE la Tron de a-și arăta mila”, se arată într-un comunicat al Gazetei Regale, care menționează că 150.000 de deținuți ar putea fi eligibili pentru eliberare sau pentru ca pedepsele să le fie reduse, în conformitate cu acest decret.

Oficialii citați nu au o cifră exactă a deținuților care vor beneficia de amnistie, decizia urmând a fi luată de închisori în funcție de factori precum vârsta deținuților, cât s-a efectuat din pedeapsă sau comportamentul în detenție.

Sunt eligibili inclusiv deținuții închiși pentru insulte aduse monarhiei și pentru fapte ilegale legate de droguri, a declarat directorul general al Departamentului pentru Penitenciare, Kobkiat Kasivivat.

Guvernul nu a făcut publică o cifră privind persoanele aflate la închisoare pentru insulte aduse regalității, însă de la mijlocul lui 2014 au fost înregistrate peste 80 de astfel de cazuri în justiție, conform datelor grupului de monitorizare juridică iLaw.

„Situația deținuților va fi analizată de la caz la caz, în fiecare centru de detenție”, a declarat, pentru Reuters, secretarul permanent al Ministerului Justiției, Chanchao Chaiyanukit.

Persoanele condamnate pentru crimă sau viol nu vor fi eligibile pentru eliberare sau pentru reducerea sentințelor, au spus oficialii.

Numărul deținuților din Thailanda a crescut semnificativ în ultimii ani, în mare parte din cauza legislației dure împotriva drogurilor.

Conform datelor din iulie ale Departamentului pentru Penitenciare, numărul deținuților din Thailanda era de peste 321.000, dintre care aproximativ 70% erau închiși pentru fapte legate de droguri.