Breaking News

MOȘ CRĂCIUN, PREMIERUL, LIBERALII ȘI SOCIAL DEMOCRAȚII

 

În timp ce PSD defilează prin fața președintelui Klaus Iohannis, cu morga câștigătorului, a celui care dă tonul la cântec și nicidecum a slugii care aduce stăpânului paharul cu apă, USR începe să se dea în stambă, să-și arate slăbiciunile lumești, cu Clotilde hăituită și soț jecmănit de păuni (Matei Păun) și polițeni (Mihai Polițeanu), oamenii care au construit campania electorală a useriștilor, după cum afirmă Nicușor Dan, voluntari, fără nici o pretenție materială (sic!), chiar dacă soțul deposedatei, Sergiu Moroianu, crede că s-au tras sume impresionante de bani de pe urma scenariului ce avea ca subiect principal împiedicarea nevestei sale, numită în acte Clotilde, să fie purtată ca moaștele prin fața credincioșilor în USR.

Sergiu Moroianu, în chip de soț tradus nu de nevastă ci de cei care ar fi trebuit să se folosească de figura rânjită a acesteia, face un adevărat rechizitoriu, sub formă de ”scrisoare deschisă”, în care taie în carne vie sau în iarbă crudă, punând partidul la zid, aruncându-l în tot felul de acuzații, privind folosirea de fonduri suspecte, cu trimitere la Soros, omul care a speriat social-democrația, dar și pe electoratul ce și-a adus aminte că: ”Noi suntem români / Noi suntem români / Noi suntem aici / În veci stăpâni”.

Într-o astfel de cavalcadă Nicușor Dan se vede nevoit să-i apere pe constructorii campaniei electorale a USR, chiar dacă aceasta i-a înjumătățit așteptările  sau poate rezultatul este cel real, iar sondajele comandate în care USR avea cu un procent mai mult decât PNL (să ne amintim 18% la 17%) au fost doar pentru jocul de scenă cu care USR a reușit să câștige în jur de 9%. Această tehnică de manipulare îi scapă lui Sergiu Moroianu, care se crede deja furat, cu nevastă-sa dezbrăcată în public și de lenjeria intimă, pentru a-i acoperi rânjetul sfidător și hăhăitul din care nu se mai aude nici un cuvânt în limba română rostit inteligibil. „Matei Păun a activat voluntar, sacrificându-şi timpul personal, fără să ceară nimic in schimb, atât în campania electorală pentru alegerile locale cât și în campania electorală pentru alegerile parlamentare. A muncit în baza unui mandat dat de Biroul Naţional, pe care nu l-a depăşit niciodată. A avut în întreaga campanie electorala susţinerea mea și a Biroului Naţional.
Sunt mâhnit și uluit ca Sergiu Moroianu lansează in spaţiul public afirmaţii mincinoase, multe dintre ele similare cu ale duşmanilor politici ai USR”

Iată cum, mult invocatul partid anti-sistem, care ar fi dorit să fie perceput ca responsabil de schimbarea clasei politice, are aceleași reflexe cu partidele din spațiul politici post-decembrist în care adversul politic este de fapt dușmanul politic. O astfel de scăpare ne confirmă bănuiala că USR nu va aduce nimic nou sub Soare, el fiind un reprezentat jalnic și neadaptat încă la jocurile de culise de pe scena politică dâmbovițeană.

Cu fiecare zi, USR ne va demonstra cât de superficial și-a gândit intrarea în linia întâi, în locul mult așteptaților tineri frumoși și liberi ne-a fost dată să vedem niște jalnice și isterice personaje, de genul Clotilde și a soțului acesteia, Sergiu Moroianu, fără a-l uita pe Nicușor Dan, cel care începe singur să-și dea seama că poartă o pălărie, care ajunge să-i acopere și genunchii.

Un astfel de comentariu acid și poate malițios, se vrea a fi nu neapărat o diagnoză, cât mai ales un reflex la prostie, la încercarea de a prosti poporul de această dată cu ”tinerii frumoși și liberi”, cei care au fost adunați de pe străzi și duși la Cotroceni să vadă cu ochii lor cine e stăpânul, cine e de partea  lor, dacă și ei vor fi în stare să nu-l abandoneze pe Klaus Iohannis,  atunci când acesta va striga: ”Ajutor, vin hoții de pesediști la președinția țării să-mi fure mandatul, la vreme de seară!”

Nu știu dacă  Nicușor Dan va avea ureche muzicală și va reuși să prindă melodia pe care cineva, de acolo de undeva, unde sunt butoanele prezidențiale (după cum ne povestea odată Traian Băsescu) unde există un anonim, de genul Călugărului Vasile, care îi spune, când ridică receptorul, care sunt cei care îi doresc răul și care îl va ataca în următoarele secunde.

Până când USR se va dezmetici avem timpul să urmărim peripețiile lui Liviu Dragnea în drumul său fără întoarcere de a ajunge premierul României, căci așa vor românii, chiar dacă neamțul nu-l dorește, după cum acesta i-a scris lui Moș Crăciun că vrea un premieri liberal! Se pare că Klaus nu a fost băiețel cuminte anul acesta și-i va aduce în schimb un premier social-democrat!

ADI CRISTI