Prof. univ. dr. Radu Iftimovici, eseista Marta Petreu, criticul literar Dan Cristea și regizorul Alexandru Dabija se numără printre laureații Premiilor Academiei Române pentru anul 2014, decernate vineri, în aula acestui for de știință și cultură.
Premiul „Bogdan Petriceicu Hasdeu” a fost acordat pentru „Tezaurul toponimic al României. Moldova. Vol.II. Mic dicționar toponimic al Moldovei, structural și etimologic. Partea 1. Toponime personale”, autori: Daniela Butnaru, Vlad Cojocaru, Dinu Moscal, Ana-Maria Prisacaru; revizie generală Dragoș Moldovanu și pentru „Noul Atlas lingvistic român, pe regiuni. Moldova și Bucovina, vol. IV”, autori: Adrian Turculeț, Luminița Botoșineanu, Doina Hreapcă, Florin-Teodor Olariu, Veronica Olariu, coordonator Stelian Dumistrăcel.
Premiul „Ion Creangă” a revenit romanelor „Beniamin”, de Eugen Uricaru, și „O vară ce nu apune”, Radu Sergiu Ruba; Premiul „Titu Maiorescu” — lucrării „V. Voiculescu. Oglinzi paralele”, de Cornel Ungureanu, și volumului I „Generația orfelină (Mitografii lirice)”, de Adrian Dinu Rachieru.
La aceeași secțiune, Premiul „Lucian Blaga” a fost acordat lucrării „Marin Sorescu. Singur printre canonici”, de Cosmin Borza, și pentru „Citind cărțile de azi”, autor Dan Cristea, în timp ce Premiul „Mihai Eminescu” a fost acordat lucrării „Asta nu este viața mea”, de Marta Petreu.
Printre premiile acordate la secțiunea Științe Istorice și Arheologice se numără: Premiul „Dimitre Onciul” pentru lucrarea „Arta, fizionomia și circulația cărții în Transilvania secolelor XV-XVI”, autor Sorin Crișan, și „Asăneștii. Istoria politico-militară a statului dinastiei Asan (1185-1280)”, semnată de Alexandru Madgearu, Premiul „Alexandru D. Xenopol”: „Basarabia în epoca modernă (1812-1918) — (Instituții, regulamente, termeni)”, autor Valentin Tomuleț (Republica Moldova); și ‘”Dezghețul” lui N. Hrușciov și problema Basarabiei’, autor: Gheorghe E. Cojocaru (Republica Moldova) și Premiul „Nicolae Iorga” — „Memoria epigrafică în Europa Centrală și de Sud-Est (Evul Mediu și epoca premodernă), autor Ioan Albu.
La secțiunea Științe Economice, Juridice și Sociologice: Premiul „Dimitrie Gusti” a revenit lucrării „Puterea politică în România. De la comunism la noul capitalism” de Iulian Stănescu, iar Premiul „Henri H. Stahl”, pentru lucrarea „Destine frânte. Pagini despre românii din est (1917-1945)”, autor Ioan C. Popa.
În cadrul secțiunii Științe Medicale, Premiul „Constantin I. Parhon” a revenit lucrării „Istoria Universală a Obstetricii și Ginecologiei” — autori Radu Iftimovici, Gheorghe Berbecar și Simona Berbecar.
La Secțiunea Filosofie, Teologie, Psihologie și Pedagogie au fost acordate, printre altele, Premiul „Ion Petrovici” — „Filosofie și creștinism. Dimensiuni filosofice și teologice”, de Sabin Totu; Premiul „Constantin Rădulescu-Motru” — „Cibernetică psihologică”, autori (coordonatori) Titi Paraschiv și Viorel Iulian Tănase; Premiul „Dumitru Stăniloaie” — „Monahismul ortodox din Maramureș și Transilvania Septentrională până la începutul secolului al XIX-lea”, de Macarie Motogna.
De asemenea, la secțiunea Arte. Arhitectură și Audiovizual, printre premianți s-au numărat pictorul Ștefan Râmniceanu, Premiul „Ion Andreescu” în domeniul artei plastice pentru expoziția „Urme”, Palatul Mogoșoaia (2014), regizorul Alexandru Dabija, Premiul „Aristizza Romanescu” în domeniul artelor spectacolului, pentru „Mein Kampf” (Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj). Aceeași distincție în domeniul artelor spectacolului a fost acordată actriței Luminița Gheorghiu, pentru interpretarea personajului Suzana Vrânceanu din filmul „Cuscrii”.
Au mai fost acordate premii la secțiunile dedicate științelor Matematice, Fizice, Chimice, Biologice, Geonomice, Tehnice, Agricole și Silvice, ca și la secțiunea Știința și Tehnologia Informației.
Bilanțul anului 2014 s-a concretizat în 86 de premii acordate unui număr de peste 200 de laureați, pentru opere individuale sau colective sau pentru întreaga creație. Dintre cele 78 de premii stabilite prin regulament, 17 nu au fost acordate.
Academia Română a acordat și Diploma „Meritul Academic” lui Mihai Neagu, directorul Institutului Român de la Freiburg im Bresgau; Aretei Moșu, vicepreședinte ASTRA, Despărțământul ASTRA „Mihail Kogălniceanu” Iași; Nicolae Ursulescu, profesor emerit Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași; Florin Abraham, cercetător la Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului; Cezar Mereuță, cu prilejul împlinirii vârstei de 80 de ani.
Totodată, acad. Alexandru Surdu, vicepreședinte al Academiei Române, i-a fost conferit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler.
Premiile Academiei Române sunt acordate din primii ani de funcționare a forului de știință și cultură. În 1867 s-a decis constituirea „premiilor fondatorilor”, pornind de la fondul constituit din importanta donație a lui Evanghelos Zappas. Acestui fond i s-a adăugat suma de 5.000 de lei, donată de domnitorul Al. I. Cuza, din 1863, cu scopul instituirii unor premii științifice și literare românești. Primul premiu al Academiei Române i-a fost acordat lui Timotei Cipariu, pentru manuscrisul lucrării „Gramatica limbii române. Partea analitică”.
Cele 78 de premii ale Academiei Române decernate în prezent sunt repartizate pe domenii corespunzătoare celor 14 secții științifice, iar fiecare premiu poartă numele unei personalități ilustre din domeniul creației științifice, literare și artistice naționale.
Sursa: www.agerpres.ro