Breaking News

Saloanele de bronzare din municipiul Iaşi, în atenţia inspectorilor DSP

În luna noiembrie, inspectorii sanitari din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Iaşi au demarat o acţiune tematică de control în saloanele de bronzare. Acţiunea s-a desfăşurat conform planului naţional de acţiuni tematice de control în sănătate publică pentru anul 2016 şi ţinând cont de atribuţiile Ministerului Sănătăţii (MS) privind controlul respectării prevederilor legale în vigoare privind normele de igienă. În cadrul acestei acţiuni au fost verificate 12 saloane din cele 13 saloane catagrafiate, constatându-se că cinci din cele 12 saloane verificate nu desfășurau această activitate; din punct de vedere al structurii, cinci saloane erau conforme cu prevederile Ordinului MS nr. 291/2016, două erau neconforme (în camera în care se aflaă solarul se desfășurau și alte proceduri); personalul ce deservea aceste saloane nu era instruit în ceea ce privește insușirea noţiunilor fundamentale de utilizare a aparatelor de bronzat. În cadrul controlului au fost verificate 25 de aparate de bronzat (numai de tip UV 3), care erau marcate CE şi deţineau carte tehnică. Nu au existat întocmite Registre ale aparatelor și nici Registre de exploatare ale acestora conform prevederilor legale. De asemenea, inspectorii au constatat că nu era făccută selecţia clienţilor şi nici nu era stabilit un plan individualizat de dozare. „Au fost aplicate şase sancţiuni, din care o amendă în valoare de 5.000 lei pentru neasigurarea controlului medical periodic al personalului prin servicii de medicina muncii şi cinci avertismente verbale pentru luarea măsurilor de conformare la prevederile Ordinului MS nr. 291/2016”, precizează reprezentantii DSP Iaşi, într-un comunicat de presă. (E.M.)