Creștinii ar trebui să se gândească la adevărata semnificație a Crăciunului, a spus duminică papa Francisc la debutul manifestărilor catolice care se desfășoară timp de o săptămână înaintea sărbătorii Nașterii Domnului Iisus Hristos, scrie agenția DPA.
”Duminica următoare va fi Crăciunul. În săptămâna care începe, vă rog, haideți să încercăm să găsim un moment în care să ne oprim, să păstrăm liniște în jurul nostru și să ne imaginăm pe Fecioara Maria și pe Sfântul Iosif în drumul lor către Betleem”, a spus papa Francisc în mesajul duminical Angelus. ”Imaginați-vă călătoria lor, greutățile lor, dar în același timp și bucuria lor, anxietatea de a găsi un loc unde să stea, îngrijorarea lor și așa mai departe. Să încercăm să trăim adevăratul Crăciun, Crăciunul lui Iisus”, a mai spus suveranul pontif.
Reprezentanții bisericii catolice au criticat deseori intensificarea comercializării Crăciunului, care este de asemenea o sărbătoare laică pe care cei mulți o asociază cu achiziționarea cadourilor pentru a fi oferite în schimbul celor primite de la ceilalți sau cu mesele mari în familie.
În 2011, predecesorul actualului papă Benedict al XVI-lea a declarat în timpul liturghiei din ajunul Crăciunului: ”Sărbătoarea Crăciunului a devenit mai degrabă una comercială, ale cărei lumini strălucitoare ascund misterul umilinței lui Dumnezeu, care la rândul său ne cere să fim umili și simpli”.
Papa Francisc, care a împlinit sâmbătă 80 de ani, a mulțumit tuturor oamenilor și instituțiilor care i-au transmis urări cu prilejul zilei sale de naștere. În timp ce suveranul pontif a vorbit de la fereastra cabinetului său, mulțimea adunată în Piața Sfântul Petru i-a strigat: ”Mulți ani să trăiască papa”.