Lanțul de magazine Cador este prezent de acum și în Iulius Mall Iaşi

 

 

Cei care încă mai au de cumpărat cadouri de Crăciun pentru cei dragi sunt invitaţi la cel mai nou magazin din Iulius Mall: Cador Fashion for Home. Deschis la parterul mall-ului, lângă BSB, magazinul reprezintă una dintre cele mai cunoscute mărci din România în domeniul decoraţiunilor interioare. În funcție de ocazie, puteţi achiziționa cadouri de la 15 lei.

 03-6

Cador este importator şi distribuitor de obiecte de decor cu design contemporan, dar şi clasic. Dacă doriţi să vă personalizaţi casa cu obiecte decorative calitative şi rafinate, vă pregătiţi să amenajaţi masa de Crăciun după ultimele tendinţe sau sunteţi în căutarea unor daruri aparte, magazinul Cador reprezintă destinaţia ideală, unde veţi găsi tot ceea ce aveţi nevoie. Tablouri, seturi de veselă din porţelan şi ceramică, seturi de ceai şi cafea, pahare, vaze şi alte produse din cristal, accesorii de bucătărie, tacâmuri, obiecte argintate, mic mobilier, obiecte decorative pentru Crăciun, icoane din argint, rame foto şi multe altele pot fi admirate şi achiziţionate din noul magazin.

 

În plus, Cador comercializează şi statuete din alabastru, obiecte decorative a căror frumuseţe este conferită de caracterul translucid al pietrei şi de textura fină, ce permite sculptorului încrustarea în detalii cât mai rafinate a motivelor ornamentale.

 

Cador comercializează produse de la branduri internaţionale, în exclusivitate pe piața din România, cum ar fi: Argenesi, Le Monde Cadeaux, Schott Zwiesel, Zoffoli, SPTableware, Spigarelli, Solinger, Silver Way şi Yalos Murano.

 

În România, există 24 magazine Cador, în cele mai importante centre comerciale din Bucureşti şi din ţară.