Peste 3.000 de copii au deficiențe de vedere și doar 1.000 sunt educați în școli speciale

Peste 3.000 de copii cu deficiențe de vedere sunt înregistrați în România și doar 1.000 dintre aceștia sunt educați în școli speciale, se arată într-un comunicat al Agenției Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități (ANPD), remis luni AGERPRES.

În context, instituția susține proiectul www.miscaredeeliberare.ro, o poveste despre oameni cu dizabilități care au decis să facă o schimbare. Prima poveste este a lui Alex Florin Bologa, un judoka nevăzător. Rămas fără vedere de la 6 ani, s-a apucat de judo la 16 ani, iar acum este un exemplu pentru toți cei care cred că un nevăzător nu poate face lucruri mari în viață: Alex s-a întors cu medalia de Bronz de la Jocurile Paralimpice de la Rio 2016.

În perioada următoare vor fi lansate 3 video-uri motivaționale care aduc în prim plan poveștile altor oameni cu dizabilități care și-au depășit limitele fizice, mentale și emoționale și s-au eliberat prin sport. Ei sunt: Florentina Hriscu (atlet, aruncarea cu greutate), Petrișor Prundaru (atlet, saritura în lungime) și Mihai Egri (tenis de masa). Videourile pot fi vazute pe pagina de Facebook a campaniei sau canalul de YouTube.

Proiectul ‘Mișcare de Eliberare’ a fost lansat pe 5 decembrie 2016.