Traian Băsescu încearcă să se ia în seamă singur, chiar și atunci când toți ar dori să uite durerea pricinuită de cel pentru care ambițiile sale politice erau mult mai mari decât ”dragostea de țară”. Acest virus, care ne-a infestat tot ceea ce se poate numi relații interumane, continuă în mod surprinzător să ne afecteze, chiar dacă în CV-ul său acum este trecută doar calitatea de simplu cetățean, care în timpul liber lăsat de nepoțeii săi se mai ocupă și de PMP, partidul visurilor sale, după ce PDL i-a dat un șut în fund, rostogolindu-l în exteriorul scenei politice româneşti. A dorit mai apoi să testeze pământul Republicii Moldova, de unde a reușit, printr-o mutare de strateg înrăit, voturile pentru PMP la recentele alegeri parlamentare, voturi care pur și simplu i-a dat aerul necesar respirației de la înălțimea partidului parlamentar. Între noi fie spus, cred că nodul Gordian al lui Traian Băsescu se află în diaspora și în Republica Moldova, atâta timp cât majoritatea alegerilor la care a participat au fost tranșate în favoarea lui cu voturile din exterior. Și la prezidențiale din 2008 și la aceste alegeri parlamentare moldovenii de dincolo de Prut i-au dat posibilitatea să-și facă jocurile, chiar și numai pentru că el a fost singurul președinte al României care i-a luat în seamă.
Strategia lui Traian Băsescu s-a dovedit a fi una câștigătoare, trebuie să recunoaștem, doar în anumite conjuncturi. Astăzi, de partea lui Traian Băsescu nu au mai rămas decât mitul, reflexul și gălăgia, pe care echipa sa de zgomot reuşeşte să le producă cu un efect demn de ținut minte și de predat la școlile de vară ale tinerilor politicieni, indiferent de partidele pe care le reprezintă. Traian Băsescu continuă să se creadă cel care trebuie ascultat, cel care are dreptate, cel care poate să decidă, de la ora când răsare Soarele și până la cine trebuie să moară. Acest tip de atitudine nu numai că este una păguboasă, lipsită de fair play, pentru cetățeanul de rând, cât mai ales este cel mai grav afront adus bunului simț și minimei inteligențe pe care, cu siguranță, poporul român o poate dovedi, iată și prin modul în care și-a exercitat dreptul de vot, dreptul de a alege. Că și PMP a reușit să treacă la limită pragul electoral de 5% poate fi invocată eroarea umană, dar și încercarea divină, din pilda ”vă dau să duceți mai mult decât puteți duce, pentru a vă vedea cum reacționați în fața iubirii dumnezeiești, singura care contează, singura care cere jertfe”.
Încercările disperate ale lui Klaus Iohannis de a împiedica voința poporului, exprimată prin votul liber din 11 decembrie 2016, să producă efecte, atâta timp cât acesta ”îl nemulțumește” (din aceeași propoziție cu pierderea caselor de la Sibiu, în urma unei hotărâri definitive a instanței de judecată: „Această soluţie, după părerea mea, nu este bună, mă nemulţumeşte şi, împreună cu avocaţii mei, căutăm cele mai bune căi pentru a contesta această soluţie!), nu este altceva decât o lipsă de respect față de poporul care, prin același tip de vot liber exprimat l-a ales și pe el la Cotroceni, pentru un mandate prezidențial.
Aceste încercări devin din ce în ce mai străvezii, oferindu-ne jalnicul spectacol vizual, prin care și orbii pot să depună mărturie împotriva josniciei pe care președintele țării, chemat să fie un mediator și între partidele politice, se face vinovat de a-i a asmuți pe unii împotriva celorlalţi, atâta timp cât nu i-a ieșit lui pasiența cu guvernul lui / parlamentul lui, într-o expresie decisivă și cumulativă cu liniștea lui.
Deja se disting două planuri separate, ca două lumi diferite, ce nu au nici un punct de contact, între ceea ce sunt câștigătorii acestor alegeri parlamentare și cei care sunt de fapt perdanții care nu numai că nu se consideră învinșii alegătorilor, dar continuă să spere că ei sunt adevărații câștigători, pe ei poporul va trebui să-i suporte, chiar și numai pentru că preşedintele lor vrea acest lucru.
Între o astfel de mizerie și cerul senin există blestemul lui Klaus Iohannis multiplicat de cel al lui Traian Băsescu, într-o pedeapsă ce are drept scop declarat renașterea poporului român.
ADI CRISTI