Tabloul „Țărăncuțe” („De la fântână”) de Nicolae Grigorescu a fost adjudecat marți seara la prețul de 320.000 de euro la licitația de iarnă a Artmark, organizată în Capitală, devenind cea mai bine vândută lucrare din acest an.
Între tablourile vândute la prețuri ridicate se mai numără „Intimitate” de Nicolae Tonitza, la 65.000 de euro, „Car cu boi la amiază” de Nicolae Grigorescu, la 60.000 de euro, „Pod” de Adrian Ghenie, la 60.000 de euro, „Pieta” de Corneliu Baba, la 47.500 de euro, „Odaliscă cu șalvari verzi” de Iosif Iser, la 35.000 de euro, „Ogradă” de Ștefan Luchian, la 32.500 de euro, „Nud” de Nicolae Tonitza, la 30.000 de euro, „Femeie în interior” de Theodor Pallady, la 18.000 de euro, „Schiță de nud” (Catrina) de Nicolae Tonitza, la 14.000 de euro, „Balcic” și „Bărci la Chioggia” de Nicolae Dărăscu, la 28.000 de euro, respectiv la 14.000 de euro, „Nud în interior” și „Natură statică cu flori și fructe” de Alexandru Ciucurencu, la 12.000 de euro, respectiv 11.000 de euro, „Stradă din Vitre”, „Nud pe marginea apei” și „Dunărea după ploaie” de Gheorghe Petrașcu, la 15.000 de euro, la 17.000 de euro, respectiv la 12.000 de euro, „Casă din Brebu”, de Ștefan Luchian, la 13.000 de euro.
Licitația a cuprins și o colecție Jules Pascin și câteva frânturi din colecțiile Lucian Blaga și gen. Constantin Doncea.
Cele 32 de lucrări din colecția Jules Pascin, care au aparținut lui Adrian Năstase, au fost adjudecate la suma totală de 16.660 de euro.